Fotbal: Real Madrid a câştigat bătălia legală cu Comisia Europeană

Tribunalul Uniunii Europene (TGUE) s-a pronunţat miercuri în favoarea clubului Real Madrid în disputa sa cu Comisia Europeană (CE), hotărând că Bruxelles-ul nu a dovedit în mod adecvat presupusele ajutoare de stat ilegale, în valoare de 18,4 milioane de euro, acordate grupării din capitala Spaniei, în cadrul unei operaţiuni imobiliare cu Consiliul municipal din Madrid, informează agenţia EFE, preluat de AGERPRES.
Instanţa din Luxemburg a subliniat miercuri că CE nu a luat în considerare toate elementele operaţiunii şi contextul acesteia, astfel încât Executivul comunitar nu şi-a putut îndeplini obligaţia de a efectua o analiză completă a tuturor elementelor relevante.
Comisia Europeană are la dispoziţie două luni şi zece zile să depună un recurs în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), cea mai înaltă instanţă administrativă a Uniunii Europene.