Fotbal: Real Madrid îi oferă un an în plus de contract căpitanului Sergio Ramos (presă)

Clubul spaniol de fotbal Real Madrid îi va propune căpitanului Sergio Ramos prelungirea cu un an a contractului său, până la 30 iunie 2022, informează ziarele AS şi El Mundo Deportivo, preluat de AGERPRES.
Actualul acord al fundaşului internaţionalul spaniol este valabil până în vara anului viitor, iar oficialii lui Real Madrid vor să respecte politica de a nu prelungi pe o perioadă mai mare de un an contractele fotbaliştilor de peste 30 ani, aşa cum este cazul lui Ramos.
Căpitanul madrilenilor, în vârstă de 34 ani, aşteaptă însă şi o mărire salarială pentru a accepta să semneze noul contract, dorind să ajungă la nivelul colegilor săi Gareth Bale şi Eden Hazard, care câştigă 15 milioane euro pe sezon, faţă de cele 12 milioane încasate de apărătorul spaniol.
El Mundo Deportivo reaminteşte că Sergio Ramos a avut în urmă cu un an o ofertă impresionantă venită de la un club din China, dispus să îi plătească "o adevărată avere", dar a rămas în final pe Santiago Bernabeu după ce responsabilii lui Real Madrid au refuzat să-i permită plecarea fără o compensaţie financiară pe măsură pentru gruparea spaniolă. Neînţelegerile apărute atunci au îngreunat discuţiile între cele două părţi în ultimul timp, însă se speră că în final totul va fi uitat, iar Sergio Ramos va semna noul contract cu Real, adaugă ziarul spaniol.
Sursa: www.agerpres.ro