Fotbal: Sergio Ramos a sărbătorit împlinirea vârstei de 35 ani în cantonamentul selecţionatei Spaniei

Căpitanul echipei Real Madrid, Sergio Ramos, a sărbătorit împlinirea vârstei de 35 de ani în cantonamentul reprezentativei Spaniei, alături de care se pregăteşte în vederea meciului cu formaţia Kosovo, miercuri seara la Sevilla, în cadrul Grupei B a preliminariilor Cupei Mondiale de fotbal, ediţia 2022, informează cotidianul AS, preluat de AGERPRES.
Conducerea La Roja i-a pregătit un tort surpriză lui Ramos, pe care acesta l-a împărţit cu colegii săi, care i-au cântat tradiţionalul "La mulţi ani", potrivit unei înregistrări video difuzate de Federaţia spaniolă de fotbal (RFEF).
Experimentatul fundaş a ţinut şi un mic discurs cu această ocazie, afirmând că nu este deloc întristat de trecerea anilor, ci dimpotrivă este foarte bucuros, pentru asta înseamnă că a căpătat mai multă experienţă.
"Au trecut 16 ani sunt în selecţionată şi este un privilegiu să îmi reprezint ţara. Am fost mereu la fel de fericit să mă aflu aici şi sunt mereu încântat să pot împărtăşi acest sentiment cu tinerii care vin din spate. Avem o echipă frumoasă şi sper că vom câştiga", a spus internaţionalul spaniol.
Sergio Ramos se află la cea de-a 180-a selecţie pentru reprezentativa Spaniei, în care şi-a făcut debutul în 2005 şi alături de care a cucerit un titlu de campion mondial (2010) şi două de campion european (2008, 2012).
Deşi este apărător, Ramos a marcat 23 de goluri pentru La Roja, fiind al optulea marcator din istoria naţionalei spaniole.
Sursa: www.agerpres.ro