Fotbal: Supercupa Spaniei – FC Barcelona, eliminată în semifinale de Atletico Madrid

Echipa FC Barcelona a fost eliminată în semifinalele Supercupei Spaniei la fotbal, fiind învinsă cu scorul de 3-2 de formaţia Atletico Madrid, într-o partidă disputată joi la Jeddah, în Arabia Saudită, în faţa a aproximativ 60.000 de spectatori, informeazã AGERPRES.
Madrilenii au deschis scorul imediat după pauză, prin Koke (46), însă Barca a egalat prin Lionel Messi (61) şi apoi a trecut în avantaj, graţie reuşitei lui Antoine Griezmann (62), Atletico nu a renunţat însă la luptă şi a întors rezultatul în finalul jocului: Alvaro Morata a restabilit egalitatea în urma unui penalty (81), iar apoi Angel Coreea a înscris golul victoriei, în minutul 86.
De menţionat că FC Barcelona a avut şi două goluri anulate, primul pentru un henţ comis de Messi, iar celălalt pentru o poziţie de ofsaid în care se afla Arturo Vidal.
În finala programată duminică, Atletico Madrid o va înfrunta pe Real Madrid, care a învins-o vineri în prima semifinală, cu 3-1, pe CF Valencia, deţinătoarea trofeului.
Supercupei Spaniei se dispută pentru prima oară în Arabia Saudită, într-un format nou, cu patru echipe.