Gimnastică artistică: Ioan Suciu – Lupta pentru aur a lui Marian Drăgulescu nu va fi ușoară

Antrenorul coordonator al lotului masculin de gimnastică, Ioan Suciu, a declarat, miercuri seara, după încheierea calificărilor, că lupta pentru medalia de aur nu va fi ușoară pentru Marian Drăgulescu, singurul reprezentant al României calificat în finalele pe aparate la Campionatele Europene de la Cluj-Napoca, informează AGERPRES.
El a afirmat totuși că are încredere în multimplul campion mondial și european în finalele la sol și sărituri. "În ceea ce îl privește pe Marian, e foarte important cum gestionăm următoarele zile. Nu aș putea spune de acum că ne așteptăm la aur. Lupta nu va fi ușoară. În finale se pleacă de la zero, va fi un cu totul alt concurs, iar presiunea va fi cu totul alta, mai ales că știu că biletele puse în vânzare au fost epuizate. Dar am încredere în forța lui Marian că va reuși să gestioneze situația și în finale", a spus antrenorul.
Ioan Suciu susține că emoțiile au fost principalul motiv al ratărilor celorlalți cinci gimnaști români în calificările de miercuri: "Dacă ne referim la Marian Drăgulescu atunci sigur că mă declar mulțumit. Dacă vorbim însă și de plutonul secund al lotului, cu siguranță mai avem multe lucruri de șlefuit pe partea de stăpânire a emoțiilor. Din fericire suntem la Cluj, dar din păcate faptul că suntem acasă a multiplicat starea de emoție a lor și nu au reușit să treacă peste ea. Pentru că pregătirea lor a decurs aproape ca la carte. Așa că eu cred că emoțiile în fața publicului au fost factorul principal care i-a scos din calificările în finale".
De asemenea, Suciu este de părere că accidentarea lui Laurențiu Nistor la bară fixă a fost cauzată de presiunea concursului. "El a fost primul gimnast român care a intrat în concurs și a intrat la bară fixă. Iar bara fixă este un aparat care poate fi comparat cu bârna din concursul feminin, numită și puntea suspinelor. Așa că eu cred, nu neapărat că are circumstanțe, dar că presiunea și-a spus cuvântul", a precizat el.
Antrenorul le-a mulțumit în final spectatorilor care i-au susținut pe elevii săi în calificări. "Mulțumesc din tot sufletul suporterilor români al căror sprijin l-am simțit din plin astăzi. Am participat la multe competiții, dar eu am avut emoții azi ca antrenor. Îi rog pe fanii români să fie cel puțin la fel de entuziaști ca azi și în timpul finalelor. Gimnastul Ioan Suciu aș putea spune că din fericire și-a încheiat cariera și a început alta (n.r. — de antrenor) cel puțin la fel de frumoasă. Mi-ar plăcea să mă bucur alături de Marian și ceilalți sportivi de reușitele lor viitoare. Emoțiile rămân, iar acum sunt pentru fiecare gimnast în parte", a mai spus Suciu.
Gimnastul român Marian Drăgulescu a obținut, miercuri, calificarea în finalele la sol și sărituri la Campionatele Europene care se desfășoară în aceste zile la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. El a avut o evoluție reușită la sol, arbitrii acordându-i 14,666 puncte, a doua notă a calificărilor. La sărituri, gimnastul român a obținut calificarea în finală cu prima notă, media sa fiind de 14,666 puncte.
Drăgulescu, medaliat cu argint la sol și sărituri la ediția de anul trecut a Campionatelor Europene, va fi singurul reprezentant al lotului masculin în finalele pe aparate, ceilalți cinci sportivi, Cristian Bățagă, Vlad Cotuna, Adelin Kotrong, Andrei Ursache și Laurențiu Nistor, nereușind să obțină calificarea. În finala masculină la individual compus România nu va avea reprezentant deoarece niciunul dintre cei șase gimnaști nu a concurat la toate cele șase aparate.
Campionatele Europene de gimnastică artistică se desfășoară în perioada 19-23 aprilie la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, la 60 de ani de la precedenta ediție găzduită de România, la startul competiției aliniindu-se 274 de sportivi (168 la masculin și 106 la feminin) din 37 de țări.
România este reprezentată la Europene de 10 sportivi. Lotul feminin este format din Olivia Cîmpian, Ioana Crișan, Larisa Iordache și Cătălina Ponor, iar cel masculin din Marian Drăgulescu, Cristian Bățagă, Vlad Cotuna, Adelin Kotrong, Laurențiu Nistor și Andrei Ursache.
În continuare, programul Campionatelor Europene de la Cluj-Napoca este următorul: joi — calificări feminin (10,00-20,30), vineri — finală individual compus masculin (13,00—15,45), finală individual compus feminin (17,30-19,30), sâmbătă — finale masculin la sol, cal cu mânere, inele și finale feminin la sărituri și paralele (13,30-16,40), duminică — finale masculin la sărituri, paralele, bară și finale feminin la bârnă și sol (13,30-16,40).
La ediția de anul trecut, de la Berna, România a cucerit două medalii de argint la masculin, ambele prin Marian Drăgulescu (sol și sărituri), și două de bronz la feminin, ambele prin Cătălina Ponor (sol și bârnă).