Gimnastică artistică: Ioana Stănciulescu, campioană naţională la sărituri, bârnă şi sol

Ioana Stănciulescu (CS Farul Constanţa) a câştigat trei titluri, la sărituri, bârnă şi sol, duminică, în finalele pe aparate din cadrul Campionatelor Naţionale Open de gimnastică artistică din Sala Olimpia din Ploieşti, potrivit paginii de Facebook a Federaţiei Române de Gimnastică, preluat de AGERPRES.
Stănciulescu se impusese sâmbătă şi la individual compus. Colega sa de club, Silviana Sfiringu, a câştigat titlul la paralele.
În concursul masculin, trei ''veterani'' au dominat competiţia: Marian Drăgulescu (CSA Steaua) s-a impus la sol şi sărituri), Cristian Baţagă (CSM Bistriţa) a câştigat la cal cu mânere şi paralele, iar Andrei Muntean (CS Dinamo) a ieşit învingător la inele şi bară fixă.
Muntean obţinuse vineri titlul la individual compus.
La competiţie au participat 60 de sportivi, 25 la feminin şi 35 la masculin.