Gimnastică: Federaţia americană, la un pas de a fi dizolvată de Comitetul olimpic din cauza afacerii Nassar

Comitetul Olimpic American (USOC) a angajat o procedură pentru a retrage Federaţiei americane de gimnastică (USAG) statutul său de instanţă conducătoare a disciplinei, ca urmare a scandalului legat de afacerea Nassar, se arată într-un comunicat publicat luni, citat de AFP, preluat de AGERPRES.
"Astăzi, Comitetul olimpic american a depus o plângere contra US Gymnastics, vizând să revoce USAG din calitatea de membru al Consiliului de administraţie naţional al USOC", a declarat directoarea generală a USOC, Sarah Hirshland.
Într-o scrisoare deschisă adresată gimnastelor americane, Sarah Hirshland a declarat că USA Gymnastics nu a reuşit să "schimbe filosofia, să-şi reconstruiască poziţia de lider şi să-şi servească eficace membrii".
"Voi meritaţi mai mult", le-a spus Hirshland gimnastelor în comunicatul dat publicităţii.
Federaţia americană de gimnastică este zguduită din temelii de mai multe luni din cauza scandalului generat de afacerea Nassar, antrenând demisia preşedintelui acestui for, Steve Penny, precum şi a succesorilor săi Kerry Perry şi Mary Bono, ultima numită pe 12 octombrie în funcţia de directoare interimară.
Aly Raisman, triplă campioană olimpică, a criticat în repetate rânduri alegerea noii conducătoare interimare a Federaţiei de gimnastică, în persoana avocatei Mary Bono, considerând-o neinspirată.
Raisman, una dintre gimnastele abuzate sexual de medicul Larry Nassar, a postat pe Twitter un mesaj în care susţinea că Mary Bono, fost parlamentar, a lucrat pentru o firmă de avocatură care a fost angajată de USA Gymnastics când s-a declanşat scandalul din cazul Nassar.
Recent, două foste componente ale echipei de gimnastică artistică a Statelor Unite au intentat un proces civil împotriva Federaţiei americane (USA Gymnastics) şi a Comitetului olimpic american (USOC), pentru că nu au prevenit abuzurile sexuale ale medicului Larry Nassar împotriva tinerelor sportive.
Tasha Schwikert (33 ani), medaliată cu bronz la JO 2000 de la Sydney, şi sora ei Jordan (32 ani) s-au declarat şi ele victime ale lui Nassar.
Plângerea fostelor gimnaste a fost depusă la o curte din Los Angeles, care va trebui să decidă responsabilitatea forurilor acuzate care au trimis sportivele la Nassar pentru tratament medical şi care ar fi trebuit să prevină orice abuz sexual prin tratarea cu seriozitate a acuzaţiilor de abuz sexual şi de a menţine o cultură de responsabilitate şi transparenţă.
Forurile sportive americane sunt acuzate că, în mod intenţionat, au refuzat să notifice, să avertizeze şi să pună în aplicare măsuri de adecvate pentru protejarea tinerelor sportive aflate sub supravegherea lor.
Afacerea Nassar, cea mai gravă din istoria sportului american, s-a soldat de la începutul anului cu condamnarea la închisoare pe viaţă a fostului medic al echipei de gimnastică feminină a SUA, pentru că a agresat timp de două decenii cel puţin 265 de victime, între care aproape 160 de gimnaste, sub acoperirea tratamentelor medicale.