Halep debutează astăzi la Dubai

Simona Halep, locul 3 mondial, revine în circuitul profesionist după ce la începutul anului a avut un parcurs ratat în competițiile din Australia, printre acestea numărându-se și Australian Open.
 Constănțeanca va debuta astăzi în cadrul turneului de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), întrecere pe care a câștigat-o anul trecut.
De această dată, Halep va porni la Dubai din postura de principală favorită, și va evolua direct în turul al doilea. Aici va întâlni o mai veche cunoștință a sa, pe Ana Ivanovici (locul 17 WTA și învingătoare la Roland Garros, în 2008), nu mai devreme de ora 17.00 (în direct la Digi Sport 1). Românca și sârboaica au bifat patru meciuri directe, iar scorul este egal. Ultima dată, cele două tenismene s-au întâlnit în 2014, la Turneul Campioanelor, victoria revenindu- i lui Ivanovici, după trei seturi.
Halep va trebui să aibă un parcurs lung la acest turneu, ca să-și consolideze poziția pe podiumul mondial. Anul acesta turneul de la Dubai este de categorie Premier 12, iar învingătoarea va primi 450 de puncte și nu 900, așa cum a fost în ediția trecută. Anual, turneele de la Dubai și Doha (Qatar) își schimbă categoriile între ele.