Handbal feminin: Alexandru Dedu – Îmi doresc aurul la CE 2018, dar să vedem cât suntem în stare să facem

Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Alexandru Dedu, a declarat pentru AGERPRES după aflarea grupei în care va juca România la Campionatul European feminin din 2018, găzduit de Franţa (29 noiembrie-15 decembrie), că îşi doreşte o calificare în grupa principală şi o clasare în partea superioară a clasamentului final al competiţiei.
''Este o grupă de Campionat European, este dificil să spui că îţi doreşte o grupă uşoară, pentru că dacă îţi doreşti o performanţă, mai devreme sau mai târziu trebuie întâlnite echipele cele mai puternice. Strict legat de grupa noastră, întâlnim iarăşi Norvegia, văd că suntem abonaţi. Norvegia nu are nevoie de prezentare. Întâlnim o echipă a Germaniei care încearcă să-şi facă loc în lumea bună a handbalului şi o echipă a Cehiei contra căreia avem o luptă de dat. Nu vreau să vorbesc de locuri, vreau doar o calificare în grupa principală, cu şanse de a accede în partea superioară a clasamentului final'', a declarat Alexandru Dedu pentru AGERPRES.
Echipa feminină de handbal a României a fost repartizată în Grupa D (Brest) a Campionatului European 2018, alături de Norvegia, septuplă campioană europeană, Germania şi Cehia.
România va juca primul meci pe 1 decembrie cu Cehia, apoi cu Germania (3 decembrie) şi cu Norvegia (5 decembrie).
Dedu a adăugat că este încă devreme de vorbit despre obiectivul fetelor şi acesta va fi stabilit în perioada următoare: ''Avem timp, abia am terminat o calificare. După sezonul ăsta competiţional, care nu s-a încheiat încă, ne vom gândi la un obiectiv. Eu însă îmi doresc de fiecare dată aurul şi pentru asta se bat toate fetele şi staff-ul. Să vedem cât suntem în stare să facem. Avem o echipă în formare. Noi avem un deadline şi un obiectiv, Tokyo 2020. Ne dorim să fim calificaţi în primul rând şi să avem un rezultat bun acolo''.
La CE 2016 din Suedia, România a evoluat tot în Grupa D şi printre adversare s-a aflat Norvegia, de care a fost învinsă cu 23-21. Tricolorele au avansat atunci în grupa principală de pe locul 2. În meci pentru locul 5, România a învins Germania cu 23-22.