Handbal feminin: CSM Bucureşti, victorie la scor în etapa a doua a Ligii Naţionale

CSM Bucureşti a surclasat-o pe nou-promovata CS Activ Prahova Ploieşti cu 34-22 (16-9), joi, în etapa a 2-a a Ligii Naţionale de handbal feminin, în turneul de la Sfântu Gheorghe, informeazã AGERPRES.
Cvijic a marcat 6 goluri pentru ''tigroaice'', Omoregie 5, Carmen Martin şi Fînaru, câte 4.
SCM Râmnicu Vâlcea, decimată de coronavirus, a reuşit să o învingă pe CSM Slatina cu 28-25 (14-13). Vâlcencele au avut doar 11 sportive înscrise pe raportul de joc, dintre care două junioare de la Centrul Naţional de Excelenţă, Corina Lupei şi Andreea Ţîrle (3 goluri). Daria Bucur (1 gol) a debutat la SCM. Kristina Liscevic, cu 11 goluri, a fost cea mai bună jucătoare a echipei vâlcene.
CS Minaur Baia Mare şi CS Rapid Bucureşti au terminat la egalitate, 26-26 (15-14). Blohm a egalat pentru Minaur, cu puţine secunde rămase de jucat. Suedeza a fost cea mai bună de la băimărence, cu 9 goluri, iar Lavko a marcat 6 goluri. De la Rapid s-au remarcat Buceschi 7 goluri şi Laura Popa 6.
Alte rezultate:
CSU Cluj-Napoca - CS Dacia Mioveni 25-32 (13-21)
CS Măgura Cisnădie - SCM Gloria Buzău 20-25 (11-13)
HC Dunărea Brăila - CSM Galaţi 22-17 (12-11)
CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud - HC Zalău 24-19 (7-7)
SCM Craiova - ACS Crişul Chişineu-Criş 30-19 (13-5)
Patru echipe au maximum de puncte, 6, CSM Bucureşti, HC Dunărea Brăila, CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud şi SCM Râmnicu Vâlcea.
Sursa: www.agerpres.ro