Handbal feminin: Minaur Baia Mare se menţine pe locul secund în campionat

CS Minaur Baia Mare şi-a consolidat poziţia secundă în clasamentul Ligii Naţionale de handbal feminin, după ce a învins-o pe CS Activ Prahova Ploieşti cu scorul de 32-24 (15-10), marţi, la Sfântu Gheorghe, în etapa a 14-a, informeazã AGERPRES.
Cristina Laslo, Jovana Kovacevic şi Sonia Seraficeanu au marcat câte 5 goluri pentru Minaur, iar Andreea Cristina Popa a reuşit 4. Ana-Maria Şerban, cu 8 goluri, s-a remarcat de la Activ.
SCM Gloria Buzău a învins-o pe CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud cu 23-22 (11-9), la primul meci pentru formaţia ardeleană după demiterea lui Horaţiu Paşca.
Ana-Maria Iuganu a reuşit 10 goluri pentru formaţia buzoiană, iar de la învinse s-au remarcat belarusele Natalia Vasilevskaia şi Diana Ilina, cu 6 goluri fiecare.
În alt meci, CS Măgura Cisnădie a trecut de SCM Craiova cu 21-19, după ce la pauză era condusă cu 10-8.
Timea Tătar (6 goluri) şi Valentina Blazevic (4) s-au remarcat de la formaţia sibiană, iar de la oltence Cristina Zamfir şi Ana-Maria Savu au reuşit câte 4 goluri.
Clasament:
1. CSM Bucureşti 37 puncte (13 jocuri)
2. CS Minaur Baia Mare 34 p (13 j)
3. SCM Râmnicu Vâlcea 30 p (12 j)
4. SCM Gloria Buzău 28 p (13 j)
5. CS Măgura Cisnădie 22 p (14 j)
...
Miercuri sunt programate partidele x CSM Galaţi - CSM Slatina (10:30), CS Dacia Mioveni 2012 - HC Dunărea Brăila (13:15), HC Zalău - CS Rapid Bucureşti (16:00) şi SCM Râmnicu Vâlcea - CSU Cluj-Napoca (18:45).
Sursa: www.agerpres.ro