Handbal feminin: România a învins Spania cu 19-17, la Campionatul Mondial din Germania

Naționala feminină de handbal a României a reușit o victorie foarte importantă, 19-17 (9-7) cu Spania, marți seara, la Trier, în Grupa A a Campionatului Mondial din Germania, informează AGERPRES.
România a urcat pe primul loc în grupă după acest succes și și-a asigurat calificarea în optimile de finală ale competiției. 
Tricolorele au început mai slab meciul și au fost conduse cu 2-0, 3-1, 4-2, au restabilit egalitatea (4-4), Spania a mai condus o dată la două goluri (6-4), dar apoi au urmat cinci goluri consecutive ale României, care a avut cea mai mare diferență din întreg meciul, 9-6. La pauză, România a condus cu 9-7. 
Spania a marcat primele trei goluri ale reprizei secunde (10-9), iar apoi s-a desprins din nou la două lungimi, 14-12. Ibericele au mai condus în trei rânduri, dar România, antrenată de spaniolul Ambros Martin, a egalat, 17-17, iar apoi a marcat de alte două ori până la final, câștigând cu 19-17 un meci în care au excelat apărările. 
Meciul a fost arbitrat de argentinienii Julian Ismael Grillo Lopez și Sebastian Lenci, delegat IHF fiind macedoneanul Dragan Nacevski. 
În celelalte meciuri ale grupei, Slovenia a învins Angola cu 32-25, iar Franța a surclasat Paraguayul cu 35-13.
În clasament, pe primul loc se află România, cu 6 puncte, urmată de Franța, 4 puncte, Spania, 4 puncte, Slovenia, 4 puncte, Angola, 0 puncte, Paraguay, 0 puncte. 
Următoarele meciuri vor avea loc joi, Paraguay — Slovenia, România — Angola și Spania — Franța.
Foto: AGERPRES