Handbal feminin: Spania, calificată surprinzător în finala Campionatului Mondial din Japonia

Selecţionata Spaniei s-a calificat neaşteptat în finala Campionatului Mondial de handbal feminin din Japonia, vineri, după ce a învins echipa Norvegiei cu scorul de 28-22 (13-13), la Kumamoto, informeazã AGERPRES.
Ibericele, care au surclasat România cu 31-16 în primul meci din Japonia, au făcut o repriză secundă remarcabilă, câştigând clar în faţa uneia dintre favorite.
În prima parte, Spania a condus şi la patru goluri (10-6), dar scandinavele au revenit şi la pauză scorul a fost egal, 13-13.
Repriza secundă a fost controlată de Spania, care uşor-uşor s-a desprins pe tabela de marcaj, zburdând pe teren în ultimul sfert de oră, în care a condus la şapte goluri, 26-19, câştigând cu 28-22.
În lotul Spaniei se află trei jucătoare de la SCM Râmnicu Vâlcea, Marta Lopez Herrero, Alicia Fernandez Fraga, Mireya Gonzalez Alvarez, şi una de la Gloria Bistriţa, Darly Zoqbi De Paula, în timp ce Silvia Navarro Gimenez (Oltchim), Alexandrina Cabral Barbosa (Rulmentul Braşov, Oltchim) şi Almudena Rodriguez Rodriguez (Gloria Bistriţa) au evoluat şi ele în România.
Norvegia, finalista Mondialului din 2017 (pierdută în faţa Franţei) şi medaliata cu bronz la JO 2016, are în palmares două titluri olimpice, trei mondiale şi şapte europene.
Spania, care a confirmat că este revelaţia turneului final din Japonia, după ce a încheiat pe 11 Mondialul din 2017, va juca în finală cu Olanda, victorioasă în faţa Rusiei cu scorul de 33-32 (16-16), în prima semifinală a competiţiei.
Cel mai bun rezultat al Spaniei la un Campionat Mondial a fost locul al treilea în 2011. Ibericele au o medalie olimpică de bronz în 2012 şi două medalii de argint la Europene, în 2008 şi 2014.
Norvegia şi Rusia vor juca duminică finala mică, iar echipa care va pierde va fi adversara României la turneul preolimpic din luna martie, alături de Muntenegru şi Coreea de Nord.
Au evoluat echipele:
Spania: Silvia Navarro Gimenez, Darly Zoqbi De Paula - Marta Lopez Herrero (4 goluri), Maria Nunez Nistal, Silvia Arderius Martin, Elisabet Cesareo Romero, Jennifer Gutierrez Bermejo, Maitane Echeverria Martinez, Nerea Pena Abaurrea (4), Lara Gonzalez Ortega, Soledad Lopez Jimenez (1), Alicia Fernandez Fraga (3), Almudena Rodriguez Rodriguez (6), Ainhoa Hernandez Serrador (2), Alexandrina Cabral Barbosa (7), Mireya Gonzalez Alvarez (1). Selecţioner: Carlos Viver.
Norvegia: Silje Margaretha Solberg, Andrea Austmo Pedersen - Emilie Hegh Arntzen (2), Heidi Loke (2), Stine Ruscetta Skogrand (3), Silje Katrine Waade (1), Stine Bredal Oftedal (2), Malin Larsen Aune (5), Kari Skaar Brattset (1), Moa Hogdahl, Marit Rosberg Jacobsen, Ingvild Kristiansen Bakkerud, Camilla Herrem (3), Sanna Charlotte Solberg (1), Kristine Breistol, Marta Tomac (2). Selecţioner: Thorir Hergeirsson.
Au arbitrat rusoaicele Viktoria Alpaidze şi Tatiana Berezkina.