Handbal feminin: Suedeza Isabelle Gullden și-a prelungit contractul cu CSM București

Jucătoarea suedeză Isabelle Gullden și-a prelungit cu doi ani contractul cu echipa feminină de handbal CSM București, a anunțat, luni, clubul pe site-ul său oficial, preluat de AGERPRES.
''Una dintre cele mai importante handbaliste străine care au evoluat în România ultimilor ani a decis să rămână la București pentru încă două sezoane'', precizează CSM București.
''Am decis să rămân la CSM pentru încă doi ani, pentru că îmi place foarte mult aici. Am venit din Danemarca cu gândul de a câștiga trofee. În primul sezon am câștigat Champions League, iar acum îmi doresc mai mult. Fanii sunt minunați! Momentele în care vin la mine, după meci, și îmi spun cât de mult mă apreciază, fac ca toate eforturile depuse să merite'', a declarat centrul scandinav.
Gullden a sosit la CSMB în vara anului 2015 și a reușit să câștige, chiar din primul an, tot ce se putea cu echipa din București: Liga Campionilor, Liga Națională, Cupa României și Supercupa României. Isabelle Gullden (27 ani) a fost cea mai buna marcatoare a sezonului trecut al Ligii Campionilor (2015/2016) și a finalei Ligii Campionilor (15 reușite).
''Isabelle Gullden este o jucătoare foarte importantă pentru noi și faptul că ea a decis să rămână la CSM ne demonstrează faptul că avem o echipă solidă, dornică de performanțe. Ne bucurăm că ne putem baza pe ea în continuare'', a afirmat directorul general al clubului, Alin Petrache.
Gullden este a patra jucătoare din actualul lot care își prelungește înțelegerea cu CSM București, după daneza Line Jorgensen și franțuzoaicele Gnonsiane Niombla și Camille Ayglon Saurina. Totodată, CSM București a semnat un contract (valabil din vară) cu Cristina Neagu, cea mai bună jucătoare a lumii în 2010 și 2015, aflată în prezent la Buducnost Podgorica.
CSM București și-a asigurat, vineri, calificarea în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, după 28-26 cu Krim Mercator Ljubljana, pe teren propriu.