HCM Minaur Baia Mare în Final Four

HCM Minaur Baia Mare s-a calificat la turneul Final Four al Cupei României la handbal masculin, după ce a învins pe CS Dinamo București cu scorul de 32-29 (13-14), luni seara, în sala din Șoseaua Ștefan cel Mare, în manșa secundă a sferturilor de finală.
În tur, Minaur și Dinamo încheiaseră nedecis, 26-26, la Baia Mare.
Meciul din Sala Dinamo a fost precedat de un moment de reculegere în memoria fostului handbalist Marian Cozma, ucis în urmă cu șase ani (pe 8 februarie 2009, la Veszprem). Petre Cozma, tatăl fostului pivot dinamovist, a fost prezent la meciul de luni și a vărsat o lacrimă în memoria lui Marian.
Debutul jocului a avut puține goluri, doar patru goluri în primele zece minute (scor 2-2), dar apoi Dinamo a reușit să se desprindă la două goluri, însă pentru puțin timp, pentru că HCM Minaur a marcat trei goluri consecutive și a trecut pentru prima dată în avantaj, scor 8-9 (minutul 18).
Momentul bun al oaspeților a fost umbrit de accidentarea a lui Ivan Milas, care a fost scos pe targă de pe teren și dus la spital, dar doctorii au stabilit că are doar entorsă, el urmând să revină pe teren în aproximativ trei săptămâni, potrivit site-ului echipei băimărene.
Pe finalul primei reprize, Dinamo a preluat din nou avantajul, intrând la vestiare cu un gol mai mult decât Minaur, scor 14-13.
Începutul reprizei secunde a aparținut oaspeților, care au reușit să aibă cea mai mare diferență dintre cele două echipe în acest meci, patru goluri, scor 15-19 (minutul 37). Dinamo a reușit să restabilească egalitatea în minutul 48, 24-24, dar Minaur s-a detașat din nou pe tabelă la trei goluri (scor 24-27), ecart care s-a păstrat și la finalul jocului.
Au evoluat echipele:
CS Dinamo: Irimuș (17 intervenții, 2 aruncări de la 7 m apărate), Makaria (2) — Diaw (7 goluri), Șandru (6), Vrankovic (4), Savenco (2), Ragot (2), Chiruț (2), Băluț (2), Nițu (2), Mocanu (1), Asoltanei (1), Manea, Mironescu, Răpciugă. Antrenori: Ion Mocanu și Ionel Ene.
HCM Minaur: Tatai (21 intervenții, 2 aruncări de la 7 m apărate), Pop — Sadoveac (9 goluri), Eklemovic (9), Fotache (7), Pribanic (6), Bera (1), Grasu, Bușecan, Stegavik, Mihai, Martinez, Milas, Mureșan, Sabou, Popescu. Antrenori: Lars Walther, Petru Pop.
Alături de Minaur, la Final Four (15-16 aprilie) s-au mai calificat HC Odorhei (34-23 și 39-33 cu HC Vaslui), Energia Tg. Jiu (32-25 și 20-26 cu CSM București), și HCM Constanța (26-28 și 27-24 cu Poli Timișoara).