Hochei feminin: România s-a retras de la Campionatul Mondial din Bulgaria
Naţionala feminină de hochei pe gheaţă a României s-a retras de la Campionatul Mondial de senioare din Bulgaria, din cauza faptului că nu toate componentele lotului erau vaccinate contra Covid-19, informeazã AGERPRES.
Rămâi aproape de Radio Românul, pentru a afla interviuri importante, știri de ultimă oră, dar și informații de larg interes pentru comunitatea românească din Spania și din întreaga lume. Radio Românul este: Aproape de Tine! Ai aplicația Radio Românul pe telefon? Pe Aplicația Radio Românul, ne poți asculta din orice loc din lume! Descarcă Gratuit Aplicația Radio Românul pe Telefon:
''Din păcate, FRHG a trebuit să retragă echipa de senioare a României de la Campionatul Mondial de Senioare din Bulgaria, de la Sofia. Cerinţele IIHF prevăd ca toate jucătoarele să fie vaccinate. România nu a putut asigura această condiţie. În România, legea nu prevede obligativitatea vaccinării'', se arată în comunicatul FRHG, publicat pe pagina de Facebook a federaţiei.
Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă feminin, Divizia a III-a, este programat în perioada 4-7 aprilie, la Sofia. Doar trei echipe au mai rămas în competiţie, Belgia, Bulgaria şi Lituania, după retragerea României. Anterior s-au retras reprezentativele din Hong Kong şi Ucraina.