Irina Begu în turul 2 la Wimbledon

Irina Begu s-a calificat în runda a doua a turneului de tenis pe iarbă de la Wimbledon, al treilea de Mare Șlem al anului, luni, după ce a învins-o pe rusoaica Daria Gavrilova, cu 7-6 (6), 6-1.
Begu, cap de serie numărul 29, s-a impus după o oră și 25 de minute, la capătul unui meci în care a reușit doi ași, a comis 3 duble greșeli (Gavrilova 5), a reușit 20 de mingi direct câștigătoare (Gavrilova 9) și a comis 21 de erori neforțate (20 adversara sa).
Irina Begu (24 ani, 31 WTA) a mai învins-o pe Gavrilova (21 ani, 39 WTA), anul trecut, în primul tur la Nanjing, cu 2-6, 6-4, 6-2.
Românca și-a asigurat un cec de 47.000 de lire sterline și 70 de puncte WTA, urmând să joace în turul secund cu ucraineanca Lesia Țurenko, victorioasă cu 6-3, 6-3 în fața americancei Nicole Gibbs. Țurenko (26 ani), aflată pe locul 68 în lume, a câștigat ambele meciuri jucate cu Irina, în 2011 în calificări la Acapulco, scor 6-3, 6-4, și anul trecut la Tașkent, în optimi, cu 3-6, 6-1, 7-6 (3).
Irina Begu va juca și la dublu, alături de Lara Arruabarrena (Spania), urmând să le înfrunte în primul tur pe americancele Varvara Lepchenko/Christina McHale.
Tot luni, Alexandra Dulgheru a fost învinsă fără drept de apel de Kristina Mladenovic (Franța), cu 6-2, 6-1. La simplu vor mai juca, Simona Halep, a treia favorită, cu Jana Cepelova (Slovacia), Monica Niculescu va evolua contra portoricanei Monica Puig, iar Andreea Mitu o va înfrunta pe belarusa Olga Govorțova.