Irina Begu și Monica Niculescu, în turul doi la Washington

Irina Begu și Monica Niculescu s-au calificat, luni, în turul doi la turneul WTA de la Washington (hard), dotat cu premii totale de 226.750 dolari, care va debuta luni.
Begu (24 ani), a șasea favorită a turneului, a câștigat în două seturi, 6-4, 6-0, meciul cu americanca Madison Brengle (25 ani).
Fiecare dintre cele două jucătoare a câștigat câte un meci direct, anul trecut, pe hard, Begu în primul tur la Australian Open, cu 6-3, 5-7, 6-1, iar Brengle la Linz, în primul tur, cu 7-5, 3-1 (abandon Begu).
La rândul său, Monica Niculescu (27 ani), s-a impus tot în două seturi, 7-5, 6-4, în fața jucătoarei Lara Arruabarrena (Spania), de 23 de ani. Iberica a învins în singurul meci direct, în 2011, la Marbella, cu 7-5, 6-4, în primul tur.