Judo: Daniel Natea, locul al treilea cu JC Akademik, la Campionatul European al cluburilor

Sportivul român Daniel Natea a ocupat locul al treilea cu echipa muntenegreană JC Akademik la Campionatul European al cluburilor, desfășurat sâmbătă și duminică la Belgrad, informează AGERPRES.
Natea a evoluat la cat. +90 kg și a obținut patru victorii, pierzând un singur meci.
În primul tur, Akademik a câștigat cu 5-0 disputa cu RSC Montreuil (Franța), iar Natea s-a impus în fața francezului Messie Katanga.
În sferturi, echipa muntenegreană a fost întrecută de JC Kinezis Nis (Serbia) cu 3-2, Natea pierzând meciul cu kirghizul Iuri Krakovețki.
În recalificări, Akademik a trecut de echipa franceză JC Chilly Morangis cu 3-2, Natea câștigând în fața olandezului Simeon Catharina, apoi echipa muntenegreană a întâlnit-o din nou pe RSC Montreuil, câștigând acum cu 3-2, Natea impunându-se în fața francezului Cedric Medeuf.
În meciul pentru bronz, Akademik a dispus cu 3-2 de JK Rakovica (Serbia), Natea câștigând în fața sârbului Zarko Culum.
La competiție au mai participat românii Laszlo Szoke (cat. 73 kg), cu JC Leipzig, și Eduard Nicolaescu (73 kg), cu JJC Bruges.
Turneul a fost câștigat de rușii de la New Stream.
La feminin, românca Loredana Ohâi, cu formația croată JC Vinkovci, a terminat pe cinci, după ce a fost învinsă în confruntarea de bronz de JC Pontault Combault (Franța) cu 4-1. Ohâi a avut un bilanț de două victorii și două eșecuri, inclusiv unul în ultimul meci.
Competiția a fost câștigată de VCJ Valencia.