La Real Madrid am petrecut cei mai frumoşi ani din viaţa mea, spune Ronaldo

La Real Madrid am petrecut cei mai frumoşi ani din viaţa mea şi sunt recunoscător acestui club şi oraşului, spune internaţionalul portughez Cristiano Ronaldo într-o scrisoare de rămas-bun postată pe site-ul grupării madrilene, preluat de AGERPRES.
"A fost cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea. Am un sentiment mare de recunoştinţă pentru acest club şi pentru acest oraş. Nu pot decât să mulţumesc tuturor pentru afecţiunea pe care am primit-o aici. Cu toate acestea, cred că am ajuns în momentul în care vreau să deschid o nouă etapă a vieţii mele şi pentru asta am cerut clubului să mă transfere. Îmi pare rău şi cer tuturor, în special suporterilor, să mă înţeleagă. [...] Mulţumesc tuturor şi, mai presus de toate, aşa cum am spus pentru prima dată pe stadionul nostru acum 9 ani, 'Hai Real Madrid!", scrie portughezul.
 
În vârstă de 33 de ani, desemnat de cinci ori cel mai bun jucător al lumii, Ronaldo s-a transferat pentru o sumă de 105 milioane euro, conform presei spaniole şi italiene.
Ronaldo s-a alăturat echipei Real Madrid venind de la Manchester United în 2009 şi a câştigat de două ori titlul în La Liga şi de patru ori trofeul Ligii Campionilor.
Internaţionalul portughez afirmase însă, la scurt timp după câştigarea Ligii Campionilor în ediţia trecută, că probabil timpul său la gruparea de pe Santiago Bernabeu s-a apropiat de sfârşit.