Leo Messi, salariu mărit de 5.000 de ori

Contractul lui Leo Messi cu trupa de pe “Nou Camp” expiră în vara lui 2018, dar şefii Barcelonei vor deja noi negocieri. Argentinianul va semna sigur noua propunere, remuneraţia sa pe sezon urcând de la 22,8 milioane la aproape 40, informează CLICK.
Considerat cel mai bun jucător al planetei, Messi va avea şi un venit pe măsură. “Momentan nu există o ordine a celor care vor fi primii în renegocierea contractelor, deci nu pot să spun dacă Messi va fi primul, dar este indispensabil ca el să rămână la noi”, a spus preşedintele Bartomeu. Cert e că va avea cei mai mulţi bani. Presa iberică a anunţat că salariul din prezent, 22,8 milioane pe an, va “escalada” la 39,4, o creştere de 16,6 milioane pe an. Astfel, Messi, 29 de ani, va avea cea mai mare leafă a unui fotbalist la nivel mondial. În 2000, când a venit la Barcelona şi avea 13 ani a primit 7.200 de euro pe sezon, apoi remuneraţia sa a “explodat”: 2005 – 3 milioane de euro, 2007 – 7, 2008 – 8, 2009 – 10,5, 2013 – 13, 2014 – 22,8, 2016 – va ajunge la 39,4, adică salariul său cunoaşte o creştere de peste 5.000 de ori.