Liga I: CSMS Iași – Concordia Chiajna 2-3, în play-out

Concordia Chiajna a învins-o în deplasare pe CSMS Iași cu scorul de 3-2 (1-0), duminică, într-un meci din etapa a 11-a a fazei play-outa Ligii I de fotbal, informează AGERPRES.
Oaspeții au deschis scorul prin Marian Cristescu (33), dar ieșenii au restabilit egalitatea prin Andrei Cristea (61). Concordia a trecut din nou în avantaj, în urma golului înscris de Gabriel Giurgiu (70), la scurt timp după intrarea pe teren, iar Neluț Roșu (90+2) a tranșat soarta partidei. Italianul Gianmarco Piccioni (90+3) a marcat ultimul gol al meciului, pentru echipa din Copou, și a închis tabela.
Concordia a obținut o victorie importantă în lupta pentru evitarea retrogradării, iar ieșenii au făcut un pas greșit în tentativa de a prinde locul de Europa League.
Ieșenii au mai primit trei goluri doar în două partide în acest sezon (0-3 cu Pandurii și 1-4 cu Astra Giurgiu), ambele în deplasare.
CSMS Iași era neînvinsă de șapte etape (trei victorii, patru înfrângeri). Concordia are trei victorii în ultimele patru deplasări.
CSMS Iași — CS Concordia Chiajna 2-3 (0-1), Stadion "Emil Alexandrescu" — Iași
Au marcat: Andrei Cristea (61), Gianmarco Piccioni (90+3), respectiv Marian Cristescu (33), Gabriel Giurgiu (70), Neluț Roșu (90+2).
Arbitru: Pavel Cristian Balaj (Baia Mare); arbitri asistenți: Alexandru Cerei (Cluj-Napoca), Miclos Istvan Nagy (Cluj-Napoca); arbitri asistenți adiționali: Florin Mihai Marcu (Oradea), Florin Ovidiu Mazilu (Satu Mare); arbitru de rezervă: Stelian Slabu (Brașov)
Observatori: Laszlo Sajtos (Sibiu) — CCA, Mircea Călin (București) — LPF