Lionel Messi a depășit bariera de 500 goluri marcate în cariera sa

Starul argentinian Lionel Messi a reușit o triplă pentru FC Barcelona în partida cu Valencia (7-0), disputată joi seara în semifinalele Cupei Spaniei la fotbal, grație căreia a depășit bariera de 500 goluri marcate de la debutul carierei sale, pentru FC Bacelona și selecționatele țării sale, informează AGERPRES.
Messi, care a primit luna trecută, pentru a cincea oară în cariera sa, Balonul de Aur, trofeu rezervat celui mai bun fotbalist al planetei, a ajuns la un total de 501 goluri, 436 înscrise în tricoul Barcelonei, 49 pentru prima reprezentativă a Argentinei și alte 14 marcate în perioada în care a îmbrăcat tricoul selecționatelor Under-20, Under-23 și cea olimpică a țării sale.
Decarul argentinian a cucerit 26 de trofee cu FC Barcelona, și datorită golurilor sale, în timp ce cu naționala Argentinei a câștigat aurul la JO 2008 de la Beijing, după ce a primit acordul antrenorului de atunci al clubului catalan, Pep Guardiola, pentru a disputa turneul olimpic.
Cu selecționata Under-20 a țării sale, Messi a cucerit titlul de campion mondial la turneul găzduit de Olanda, în 2005.