Madrid, 6 mai: Cătălin Moroșanu vine să lupte în gala senzațională Superkombat

Cel mai popular luptător român, Cătălin Moroșanu, a fost anunțat oficial în programul celui de-al doilea Superkombat World Grand Prix al anului, care va avea loc pe 6 mai 2017 la Palacio Vistalegre, cea mai cunoscută arenă din capitala Spaniei, Madrid, adversarul său urmând să fie stabilit în urma galei care va avea loc la Romexpo, a anunțat promotorul Eduard Irimia printr-un comunicat de presă.
Meciul vine la scurt timp după ce ieșeanul a obținut o victorie remarcabilă la Chicago, atunci când l-a făcut KO pe americanul Maurice Greene. Și la Madrid, Moroșanu ar putea să înfrunte tot un american, pe durul din cuștile americane Tony Johnson, dacă acesta va reuși să îl învingă pe colosul polonez Lukasz Krupadziorow, un luptător cunoscut pentru trecutul său ca huligan. Aceștia se vor duela la Romexpo, în gala Superkombat de la București, iar învingătorul îl va întâlni pe Moroșanu în capitala Spaniei, la arena Palacio Vistalegre, care are o capacitate de 5.000 de locuri.
„Vă promit că aveți ocazia să vedeți poate cea mai mare de până acum în care am luptat, Superkombat World Grand Prix Spania. Dacă în Italia, la ultima gală, am avut 4.000 de români, acum cu siguranță vom doborî recordul”, a declarat Moroșanu pe pagina sa de Facebook despre evenimentul de la Madrid organizat de Eduard Irimia Promotion, Five’s International și Teiamedia în parteneriat cu Radio Românul și ziarul El Rumano.
„Cu siguranță va fi o gală memorabilă. Am pregătit deja mai multe surprize pentru acest eveniment. Pe lângă Moroșanu, vom mai avea alți luptători români. Biletele vor fi puse la vânzare, nu doar on-line, ci și prin intermediul tuturor magazinelor românești din comunitatea Madrid. Totodată, așa cum deja știți, avem un parteneriat cu Five’s, astfel că producția de televiziune va fi una de nivel mondial, evenimentul urmând să fie transmis și în SUA prin intermediul CBS Sports Network”, a declarat promotorul Eduard Irimia.
Organizatori: WFT & Eduard Irimia Promotion & Teia Media
Colaboratori: CBS Sports Network, Fightbox, Five’s, Sport.ro, Disco Athena, Carmangeria Românească, Casa Domnitorul, Autos Motoreta, Restaurantul Acasă, Materiale de construcții Silviu, Restaurantul El Descanso.
Parteneri Media: Radio Românul, ziarul El Rumano, Marca, Radio Marca
Informații și rezervări bilete la telefon și WhatsApp 691 324 599. Gala va începe de la ora 18:00.
Prețul unui bilet este de 25 de euro și poate fi achiziționat de pe ticketea.com, dar și din următoarele magazine românești:
Alcalá de Henares: Panadería Ana Bârsan – Paseo de la Estación, nr. 8; Transilvania Musica Rom – C/ Ferraz, nr. 2; Logística Moise – C/ Juan de Zúñiga; Digi Plus – Juan de Cardona, nr. 1; Carmangeria Românească – C/ Juan de Austria, nr. 5; Casa Domnitorul – C/ Diego de Urbina, nr. 2; Casa Domnitorul – Centrul Comercial La Dehesa; Haiduc – Av. Reyes Catolicos, nr. 38; Panadería Egreta – Plaza San Francisco De Asís, nr. 1; Disco Athena  – Calle Ceuta, nr. 2; Magazin Mihaela, C/ Gurugu, nr. 2.
Torrejón de Ardoz: Carmangeria Românească – Calle Cristo, nr. 1; Casa Domnitorul – Calle San Isidro, nr. 10; Pan de Oro – Plaza de España, nr. 13.
San Fernando: Pastelería Vis Ioana – Calle Comercio, nr. 53; Magazin Alimentara Românească – Calle Molino, nr. 21.
Coslada: Casa Domnitorul – Calle Pérez Galdós, nr. 5; Carmangeria Românească – Calle Doctor Ochoa, nr. 1; Haiduc – Plaza Doctor Marañon, nr. 9; Magazinul Elen Boutique – Calle Tajo, nr. 1; Adina Beauty Center – Calle Perú, nr. 2; Style Peluqueros – Petra Snchez, nr. 16; Baky Pan – Dr Fleming, nr. 39; Shaormeria – P-za Mayor, nr. 10; Restaurante Polo – A-vda Aragón, nr. 361.
Mejorada del Campo: Restaurant Nobile’s – Ctra Mejorada – San Fernando, Km 0,650; Restaurant Los Hornos – Ctra M 208, km 0,100; Restaurant Marques – Calle Marques De Hinojares, nr. 4.
Guadalajara: Casa Domnitorul – Calle Zaragoza, nr. 17.
Azuqueca de Henares: Magazin „La Ilie” – Calle Valladolid, nr. 4; Magazin Transilvania – Calle Burgos, nr. 1; Atelier Auto Gabriel – Pol. Ind. Miralcampo – Nave 6.
Madrid: Mica Românie – Moratalaz, Calle Marroquina, nr. 63; Minimarket Europa – Av Paña Prieto, nr. 9; Haiduc  – Calle Francisco Viellaespesa, nr. 51.
Aluche: Carmangeria Românească – Aluche, Calle Maqueda, nr. 132.
Calatayud: C/ Benedicto XIII, nr. 4.
Carabanchel: Alimentara Românească Florin – Calle Parador del Sol, nr. 30; Haiduc – Calle Ramon Sainz, nr. 27.
Vicálvaro: Casa Românească – Calle del Lago Van, nr. 15.
Móstoles: Carmangeria Românească – Calle Echegaray, nr. 8; Theo Market – Calle Echegaray, nr. 8.
Alcorcón: Magazin Transilvania – Calle Las Escuelas, nr. 4.
Getafe: Carmangeria Românească – Calle Ramón y Cajal; Locutorio Bebe – Calle Bélgica, nr. 7.
Leganés: Magazinul „Ca la noi acasă” – Calle Cid, nr. 3.
Parla: Magazin Eventos Vanessa – Calle San Blas, nr. 7; Magazin Rustic  – Calle Carabancel, nr. 5.
Valdemoro: Much More Market – Av De Las Arboledas, nr. 11, Poligono La Postura; Magazin românesc Gea – Calle Ruiz de Alda, nr. 20.
Arganda del Rey: Carmangeria Românească – Calle Misericordia, Local 3-4; Magazin Iris – Calle Juan de la Cierva, nr. 18.
Aranjuez: Haiduc – Calle Almansa,  nr. 11; Magazin Rustic – Calle de las Flores, nr. 2.
Zaragoza: Carmangeria Românească: C/Reina Fabiola, nr. 31 și C/ Duquesa Villahermosa, nr. 4.
Până la gala de la Madrid, Moroșanu va fi în tribune la gala Superkombat de la Pavilionul Central Romexpo din Capitală, atunci când îi va avea în confruntarea directă pe Johnson, care a luptat în Bellator și ONE FC, învingându-i de-a lungul timpului pe Tim Sylvia și Alexander Volkov, și Krupadziorow, care l-a învins pe Daniel Sam, marele rival al lui Moroșanu din 2016. „Nu mă interesează cine va câștiga. Am citit că amândoi vor să lupte cu mine, sunt pregătit să îl înfrunt pe oricare dintre ei”, a spus cel poreclit Moartea din Carpați. Din gala de la București nu vor lipsi Bogdan Năstase, Valentin Bordianu, Robert Constantin, Eduard Chelariu, Dumitru Țopai, Cristian Ristea sau Daniel Stefanovski. Biletele pentru gala de la București sunt disponibile pe myticket.ro și în magazinele Diverta.