Marius Copil, ultimul tur la Brisbane

Tenismanul român Marius Copil a ajuns în ultimul tur al calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului ATP de la Brisbane (Australia), dotat cu premii totale de 439.405 dolari, după ce a dispus duminică de americanul Tim Smyczek, cu 6-3, 7-6 (3).
Copil (24 ani, 172 ATP) a avut nevoie de o oră și 28 de minute pentru a obține victoria în fața unui adversar mai bine clasat (27 ani, 115 ATP).
Marius Copil și-a asigurat un cec de 730 de dolari și 6 puncte ATP, iar în turul al treilea și ultimul al calificărilor va da piept cu turcul Marsel Ilhan (27 ani, 104 ATP), care a trecut cu 6-4, 3-6, 7-5 de cehul Jan Mertl. Copil și Ilhan s-au mai întâlnit și anul trecut, la Doha, turcul învingând în primul tur al calificărilor cu 7-6 (3), 4-6, 6-3.