Ministrul Sportului, Eduard Novak, impresionat de performanţa lui David Popovici la Mondialele de nataţie

Ministrul Sportului, Eduard Novak, s-a arătat impresionat de medalia de aur cucerită de înotătorul David Popovici, luni, la Campionatele Mondiale de nataţie de la Budapesta, informeazã AGERPRES.
Rămâi aproape de Radio Românul, pentru a afla interviuri importante, știri de ultimă oră, dar și informații de larg interes pentru comunitatea românească din Spania și din întreaga lume.
Radio Românul este: Aproape de Tine!
Ai aplicația Radio Românul pe telefon?
Pe Aplicația Radio Românul, ne poți asculta din orice loc din lume!
Descarcă Gratuit Aplicația Radio Românul pe Telefon:
Disponibilă în Google Play pe Android - descarcă AICI
Disponibilă în App Store pe iOS - descarcă AICI
''Fenomenal acest sportiv! Toate inimile României au bătut azi în pieptul lui şi i-au dat putere! David Popovici este primul nostru campion mondial de seniori, într-o probă masculină, cu un nou record, de 1:43.21 min. I-am transmis felicitările mele şi cât de mândri suntem de el! Mulţumim, David! Felicitări, abia ai început să scrii istorie în nataţie! Mai ai înainte multe pagini de glorie. Felicitări şi celor care îţi sunt aproape şi te ajută să zbori!'', a scris Novak pe pagina sa de Facebook.
David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, luni seara, la Campionatele Mondiale de nataţie de la Budapesta, cu timpul de 1 min 43 sec 21/100.
Popovici (17 ani) a stabilit un nou record mondial de juniori, după ce îl ameliorase, duminică, în semifinale (1 min 44 sec 40/100). Tânărul sportiv legitimat la CS Dinamo a reuşit cel mai bun timp şi în serii, duminică dimineaţa, 1 min 45 sec 18/100.

Foto: (c) Antonio Bronic / REUTERS

David Popovici, debutant la Mondialele de seniori, a adus primul titlu mondial în bazin olimpic pentru înotul masculin românesc. România mai avea până acum două medalii de aur, cucerite de Tamara Costache (50 m liber, 1986) şi Diana Mocanu (200 m spate, 2001). Bilanţul istoric al României la Mondiale este acum de trei medalii de aur, una de argint şi şase de bronz.
David Popovici a fost urmat în clasamentul finalei de sud-coreeanul Sunwoo Hwang, 1 min 44 sec 47/100, în timp ce medalia de bronz a revenit britanicului Tom Dean, în 1 min 44 sec 98/100.
Tot luni, Robert Glinţă s-a clasat pe locul 8, ultimul, în finala probei de 100 m spate, la Campionatele Mondiale de nataţie de la Budapesta.
David Popovici va evolua pe 21 iunie în serii la 100 m liber, în aceeaşi zi fiind programate semifinalele, iar finala pe 22 iunie.
Seriile şi semifinalele la 50 m spate, probă în care este înscris Robert Glinţă, sunt programate pe 24 iunie, iar finala pe 25 iunie. Integral pe www.agerpres.ro
SURSA: AGERPRES