Mureş: Cel mai tânăr pilot de drift din Europa, Alice Ene, ar putea intra în Cartea Recordurilor

Cel mai tânăr pilot de drift din Europa, Alice Ene, în vârstă de 14 ani, cea care a câştigat în acest an prima etapă a Drift Kings International Series 2021 la categoria 'Queens', ar putea intra în Cartea Recordurilor, informeazã AGERPRES.
Alice Ene este fiica lui Sorin Ene, campion naţional, vicecampion european în competiţia Drift Kings şi fondatorul primei şcoli de drift din România, cel care a descoperit o serie de talente ce concurează acum cu succes în cadrul competiţiilor din domeniul sporturilor cu motor din ţară.

Foto: (c) Dorina Matiş/AGERPRES
"Anul trecut, în luna noiembrie, pe Transilvania Motor Ring de lângă Târgu Mureş, Alice a reuşit să ia examenul prin care a dobândit licenţa de pilot sportiv şi acest lucru îi conferă titulatura de cel mai tânăr pilot de drift la nivel european şi poate chiar la nivel mondial. Am putea face demersuri pentru Cartea Recordurilor, ar fi un lucru interesant, fiindcă nu în fiecare zi întâlnim aşa ceva. Nu doar Alice e tânără, avem în campionatul naţional o medie foarte joasă de vârstă şi asta datorită faptului că mai avem colegi, cum e Claudiu Adam, de 17 ani, un tânăr foarte talentat, Toni Negreanu, Edi Niţă - toţi cu vârste de 16-17 ani, un lucru unic la nivel european şi chiar în lume. Pun accent pe acest lucru, fiindcă oamenii trebuie să ştie că motorsportul din România, în ultimii 5-6 ani, de când Norris Măgeanu este la conducerea Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, cunoaşte o permanentă dezvoltare şi asta se vede pe evoluţia campionatelor, nu doar a celui de drift, ci şi a celorlalte sporturi cu motor", a declarat, pentru AGERPRES, Sorin Ene, tatăl campioanei Alice Ene.
Sorin Ene activează în drift la nivel profesionist de peste 15 ani şi a devenit vicecampion european într-o competiţie foarte puternică, Drift Kings, care adună piloţi din peste 15 ţări şi care se desfăşoară pe cele mai mari circuite ale Europei, Modena, Hungaroring, Nurburgring, Slovakia Ring şi alte circuite cunoscute din Europa.
Campionul spune că fiica sa, Alice, este un talent deosebit şi că niciodată nu a forţat-o să facă ceva, aşa cum s-ar putea crede.

Foto: (c) Dorina Matiş/AGERPRES
"Copiii, ce văd în familie, aia fac. Mi-am dorit foarte mult o fetiţă, atunci era la modă Cleopatra Stratan şi am văzut că tatăl ei, Pavel Stratan, era pus la zid, acuzat fiindcă şi-ar forţa copilul. Oamenii încep să judece total greşit, dar eu spun să ne lase în pace, fiindcă noi ştim mai bine ce este indicat pentru copiii noştri. Doresc să le spun că niciodată un copil nu va face performanţă dacă este forţat, ei au performanţe dacă ceea ce fac li se pare natural. Eu nu am forţat-o niciodată pe Alice", a spus Sorin Ene.
Alice susţine că a învăţat să conducă de la vârsta de 8 ani, iar de la 11 ani face drift şi că şi sora ei, Sara, care are 9 ani, are o pasiune deosebită pentru motoare.
"Pasiunea am moştenit-o de la tatăl meu, de la 8 ani am învăţat să conduc şi de la 11 ani fac drift pe circuit, fiindcă numai pe circuit pot să conduc până la 18 ani. După ce îmi voi lua permisul de conducere, voi merge normal pe şosea. Motorsportul este, în general, costisitor şi dificil, nu numai pentru fete, ci şi pentru bărbaţi. Dar mie-mi place. Avem sprijinul partenerilor şi al părinţilor, aşa că mergem mai departe. Sora mea, Sara, are 9 ani şi este atrasă de motoare. Acum face carting şi poate pe viitor se va apuca de drift. Deocamdată este atrasă de partea de mecanică, mă ajută cu cauciucurile, îmi pune uneori benzina şi e alături de mine tot timpul. Antrenamentele sunt foarte costisitoare, pentru noi etapele sunt nişte antrenamente, plus că avem acele track day-uri organizate de organizatorii Campionatului Naţional de Drift", a declarat Alice Ene, pe care am întâlnit-o, alături de întreaga familie, pe Circuitul Transilvania Motor Ring.

Foto: (c) Dorina Matiş/AGERPRES
Pilotul Sorin Ene, în vârstă de 40 de ani, a precizat că Alice doreşte să parcurgă toate etapele din Drift Kings International Series 2021 şi că el o va susţine, la fel cum îi va susţine pe toţi tinerii pe care a reuşit să îi descopere.
"Am înfiinţat prima şcoală de derapaj controlat din România, în urmă cu 9 ani, proiect care a generat un număr important de piloţi activi în campionatul naţional de drift şi, cu atât mai mult, acest tânăr talent, Claudiu Adam, de 17 ani, este elevul meu în continuare şi trebuie consiliat în carieră", a precizat campionul Sorin Ene.
Sursa: www.agerpres.ro