Nadal și Ferrer, debut victorios în turneul ATP de la Buenos Aires

Tenismenii spanioli Rafael Nadal, deținătorul titlului, și David Ferrer, principalii favoriți ai turneului de la Buenos Aires, au debutat cu dreptul, joi, la această competiție competiție de categoria ATP 250, dotată cu premii totale în valoare de 523.470 dolari, la care au fost calificați direct în turul secund, informează AGERPRES.
Nadal, numărul 5 mondial, a dispus cu 6-4, 6-4, de argentinianul Juan Monaco, după o oră și 38 minute de joc, în timp ce Ferrer, cap de serie nr. 2, s-a impus tot în două seturi simetrice, 6-2, 6-2, în fața unui alt reprezentant al țării gazdă, Renzo Olivo.
În sferturile de finală, Nadal îl va avea ca adversar pe italianul Paolo Lorenzi, învingător în fața argentinianului Diego Schwarzman, cu 4-6, 6-3, 6-1, în timp ce Ferrer va juca împotriva uruguayanului Pablo Cuevas (nr. 8), învingător cu 6-4, 6-2 în fața columbianului Santiago Giraldo.
Inițial, Rafael Nadal nu intenționa să dispute acest turneu pe zgură, pe care l-a câștigat anul trecut, însă s-a răzgândit după eliminarea surprinzătoare în primul tur al Openului Australiei, unde a fost învins în cinci seturi de compatriotul său Fernando Verdasco.
Campionul iberic, care are în palmares 14 titluri de Mare Șlem speră să-și relanseze sezonul 2016 în Argentina, după marea dezamăgire de la Melbourne.
"Am cerut această invitație după rezultatul negativ de la Melbourne și sper ca, o dată în plus în cariera mea, Buenos Aires să fie punctul de plecare al unui sezon bun", a declarat Nadal după meciul cu Monaco.
Turneul din capitala Argentinei a fost o afacere spaniolă în ultimii șapte ani, când titlul a fost câștigat de Tommy Robredo (2009), Juan Carlos Ferrero (2010), Nicolas Almagro (2011), David Ferrer (2012, 2013, 2014) și Rafael Nadal (2015).