Octavian Morariu (președintele Rugby Europe): Impactul rugbyului în 7 va crește în perioada următoare

Președintele Rugby Europe, Octavian Morariu, spune că în perioada următoare impactul rugbyului în 7 va crește, în special în contextul în care această disciplină a devenit probă olimpică, informează AGERPRES.
''Fără îndoială impactul rugbyului în 7 va crește în următoarea perioadă, efectul Jocurilor Olimpice este vizibil și toate țările vor investi pentru că este și o latură politică interesantă, astfel încât cred că vom vedea o dezvoltare masivă. Este foarte important să facem și noi acest pas'', a declarat Morariu, într-un interviu acordat site-lui FRR, după desfășurarea la București, weekend-ul trecut, a Campionatului European U18 Sevens.
Potrivit lui Morariu, turneul care a fost găzduit de Stadionul Național ''Arcul de Triumf'', a fost unul util din perspectiva experienței internaționale, el menționând că rugbyștii români au calități, dar le lipsește experiența.
''A fost un turneu util din perspectiva experienței internaționale pentru cei care au jucat, un turneu de un nivel impresionant de bun pentru că au fost câteva echipe, Franța, Irlanda, care au arătat un rugby foarte frumos, spectaculos chiar. Noi (reprezentativa României — n.r.) mai avem încă o marjă de progres pe care trebuie să o umplem. Printre cei pe care i-am văzut aici sunt jucători cu calități, ce lipsește însă este experiența unor astfel de meciuri, de nivel înalt, și partidele în care ei să evolueze ca grup, să se cunoască mai bine între ei la cum reacționează sub presiune, ca un întreg. Competițiile de genul acesta, la nivelul acesta au un aspect important: felul în care îți dozezi puterile, pentru că sunt multe meciuri, se joacă rapid și într-un interval relativ scurt, două zile, cum a fost cazul aici. Trebuie să îți dozezi totul, or noi nu știm încă să facem lucrul acesta, jucătorii au calități, însă poate fi vorba de antrenament'', a afirmat oficialul Rugby Europe.
În context, Morariu a declarat că acest lucru a fost foarte bine înțeles de reprezentativa Irlandei, cea care a câștigat turneul.
''(...) Dacă vă gândiți la Jocurile Olimpice, Fiji a bătut Marea Britanie cu 43-7. Vorbim tot de un registru de felul acesta, la un moment dat se rupe un echilibru și echipa care e puțin mai în formă face diferențe de genul acesta. Irlandezii, am impresia ca și-au dozat mai bine puterile de-a lungul competiției, au fost ceva mai proaspeți și au beneficiat și de două-trei individualități interesante'', a afirmat Octavian Morariu.
Pe de altă parte, întrebat ce așteptări are de la echipa de rugby în XV a României, care în noiembrie va susține trei meciuri-test la București, Morariu a subliniat că partidele respective sunt importante deoarece vor conta pentru clasamentul mondial.
''Meciurile test din toamnă sunt foarte importante pentru că e vorba întâi de rankingul mondial, orice meci pierdut acasă ne coboară în ierarhia mondială. Apoi, din punct de vedere al perspectivei începerii calificării la Cupa Mondială va fi interesant pentru că de aici formăm echipa pentru următorii doi ani și pentru Cupa Mondiala din 2019. Sunt meciuri test pe care trebuie să le câștigăm și să arătăm că suntem capabili să facem rezultate bune cu echipele care joacă la Cupa Mondială'', a declarat președintele Rugby Europe.
''Stejarii'' vor juca acasă cu Statele Unite, Canada și Uruguay pe 12, 19 respectiv 26 noiembrie.