Oină: România promovează sportul său naţional în Venezuela

Preşedintele Federaţiei Române de Oină, Nicolae Dobre, a avut o întâlnire cu ambasadorul Venezuelei la Bucureşti, Alfredo Alfonso Torrealba, în scopul promovării sportului naţional în această ţară sud-americană, potrivit unui comunicat, preluat de AGERPRES.
Ambasadorul a reiterat implicarea ambasadei în cursul anului 2021 în activitatea de oină, prin acordarea unor premii şi chiar organizarea unei competiţii proprii.
Alfredo Alfonso Torrealba s-a angajat să demareze demersurile către Ministerul Sportului din Venezuela pentru a stabili în ce condiţii va putea fi prezenta o delegaţie a Federaţiei Române de Oină în ţara sa în vederea acţiunii de promovare a acestui sport, care va include zece state.
Nicolae Dobre a amintit în cadrul întâlnirii succesul Cupei Simon Bolivar la oină pe plajă, competiţie care a avut loc în România la nivel naţional în 2019, şi precizat că are în vedere o nouă ediţie în 2021 sau imediat ce restricţiile sociale cauzate de pandemia COVID-19 vor fi depăşite.
Preşedintele FRO a prezentat, de asemenea, şi noul său proiect naţional care va fi dezvoltat în trei regiuni care au aparţinut României după Primul Război Mondial, dar care s-au pierdut după cel de-al Doilea Război Mondial.
Prima regiune este Bucovina, care este împărţită în Bucovina şi Bucovina de Nord, care se află în prezent pe teritoriul regiunii Cernăuţi din Ucraina. A doua regiune este Basarabia, care se află în prezent în Moldova. A treia regiune este Cadrilaterul, care este numele românesc pentru partea de sud a Dobrogei, situată în Bulgaria şi mărginită de Dunăre.
Oina se aseamănă cu baseball-ul, un sport foarte popular în Venezuela.
Federaţia Română de Oină a câştigat spre finanţare prin programul Erasmus+ al Comisiei Europene proiectul ''Reunirea sporturilor tradiţionale cu baston''. Împreună cu alte organizaţii din Europa Centrală şi de Est, FRO îşi propune să contribuie la popularizarea sporturilor tradiţionale cu baston în rândul tinerilor. Organizaţiile partenere se vor concentra pe explorarea sporturilor tradiţionale cu baston şi minge mică din ţările lor, respectiv oina - România, meta - Ungaria şi palant - Polonia, vor identifica asemănările şi originile culturale ale acestor sporturi şi le vor promova în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 25 de ani.
Sursa: www.agerpres.ro