PMB: Peste 1.700 de elevi înscriși la Festivalul Sportului

A șasea ediție a Festivalului Sportului va avea loc în perioada 6 - 14 mai în Piața George Enescu din Capitală, în acest an fiind așteptată participarea a peste 1.700 de elevi care vor juca fotbal, baschet, handbal sau volei, informează AGERPRES.
Competiția de fotbal masculin va începe sâmbătă, iar competițiile de fotbal feminin, volei, baschet și handbal, atât masculin cât și feminin, vor avea loc în zilele de duminică și luni, a informat Primăria Municipiului București, printr-un comunicat de presă.
La concursuri, organizate de Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive București — PROEDUS, s-au înscris 1.768 de elevi bucureșteni: 528 de băieți și 121 de fete la fotbal, 209 băieți și 165 de fete la volei, 169 de băieți și 169 de fete la handbal, 264 de băieți și 143 de fete la baschet.
În acest an, în premieră, în deschiderea festivalului, va fi organizată "Gala Sportului Școlar Bucureștean pentru clasele V-VIII", festivitate de premiere în cadrul căreia elevilor ce au fost campioni sportivi naționali și internaționali le vor fi răsplătite eforturile. În semn de apreciere pentru activitatea lor, Primăria Municipiului București le va oferi premii în bani, dar și tabere la mare, pe litoralul romanesc și pe cel grecesc.
"Primăria Municipiului București, prin Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive București — PROEDUS, este impresionată de numărul mare de campioni naționali și internaționali pe care îi are municipiul București și dorește să îi premieze pe aceștia, în semn de mulțumire pentru tot efortul depus și pentru orele extenuante de antrenament care au făcut ca acești elevi să aducă mândrie țării și în special municipiului București", arată sursa citată.