România a câştigat trei medalii, una de aur şi două de argint, la Campionatele Europene de bărci dragon

România a câştigat trei medalii, una de aur şi două de argint, la Campionatele Europene 2019 de bărci dragon de la Moscova, care s-au încheiat duminică cu participarea a 900 de concurenţi din Germania, Ungaria, Franţa, România, Republica Moldova, Armenia şi Rusia, informeazã AGERPRES.
Competiţia face parte din calendarul internaţional al Federaţiei europene de kaiac-canoe.
Medalia de aur a fost cucerită în finala probei masculină de 500 m, la bărci dragon de 10 văslaşi cu cârmaci şi toboşar, în care echipajul românesc s-a clasat pe primul loc cu timpul cumulat din două curse de 4min12sec702/100. Podiumul a fost completat de Rusia - 4min13sec736/1000 şi de Ungaria - 4min52sec827/1000.
O medalie de argint a fost obţinută în proba de 200 m, tot la bărci dragon de 10 vâslaşi cu cârmaci şi toboşar, în care România (1min40sec702/100) s-a clasat după Rusia (1min38sec080/100), dar înaintea Ungariei (1min49sec843/1000).
Cealaltă medalie de argint a fost obţinută în proba de 2000 m, bărci dragon de 10 vâslaşi cu cârmaci şi toboşar, în care România a fost cronometrată cu 9min03sec113/1000. Rusia a câştigat medalia de aur cu 8min54sec422/1000, iar bronzul a revenit Ungariei cu 10min18sec393/1000.