Rugby: Avem ca obiectiv 3 victorii în cele 3 meciuri-test, spune căpitanul României, Stelian Burcea

Căpitanul naționalei de rugby a României, Stelian Burcea, spune că obiectivul ''Stejarilor'' este obținerea a trei victorii din tot atâtea meciuri-test pe care prima reprezentativă le va susține pe parcursul acestei luni, la București, pe Stadionul Național ''Arcul de Triumf''.
''Ne dorim foarte mult să câștigăm, avem trei meciuri foarte importante, grele și vrem să le luăm pas cu pas. Acesta este obiectivul nostru, 3 victorii în toate cele 3 meciuri, pentru asta vom lupta, pentru asta intrăm în teren'', a spus căpitanul naționalei României și al campioanei Timișoara Saracens, Stelian Burcea, potrivit site-ului FRR, preluat de AGERPRES.
La rândul său, Ionuț Dumitru, jucătorul Stelei, știe că doar printr-o mobilizare exemplară și cu publicul în spate, tricolorii vor reuși să treacă cu bine de meciurile-test.
''Nu poți să zici că ai un meci ușor la asemenea nivel. Când ești la echipa națională, în toate meciurile trebuie să dai sută la sută, chiar mai mult de atât. Cel mai greu meci o să fie cu SUA. Avem așadar nevoie de aportul suporterilor, să fie alături de noi și să ne susțină'', a spus Dumitru, aripa echipei naționale.
Potrivit FRR, pentru prima partidă, cea de sâmbătă, 12 noiembrie, împotriva SUA, rugbyștii români vor beneficia, pe lângă sprijinul publicului, și de aportul unui fan-surpriză.
După modelul meciurilor din fotbalul american, întâlnirea cu SUA de pe stadionul ''Arcul de Triumf'' (12 noiembrie, ora 18,00), va fi precedată, de la ora 17,00, de un spectacol al cărui erou principal va fi Horia Brenciu.
Site-ul Federației scrie că împreună cu trupa sa, îndrăgitul artist va încălzi publicul cu un show pe care îl promite de excepție. Brenciu și muzicienii săi s-au întâlnit deja cu Ionuț Dumitru și Stelian Burcea. Artiștii din HB Orchesta au primit mingi și tricouri și au învățat cum se formează o grămadă și cum se recuperează din margine.
''Ne pregătim de România — SUA. Orice președinte ar avea America, noi suntem pregătiți să facem față puternicei lor selecționate. Pe 12 noiembrie ne vedem pe stadionul Arcul de Triumf, pentru că acolo această orchestră, care reprezintă grămada perfectă, va avea un concert. Noi vom cânta, iar Stelian și Ionuț vor juca pentru noi. Trebuie să le ținem pumnii și trebuie să strigăm din suflet 'Hai România'!'', a declarat Horia Brenciu, conform sursei.
De cealaltă partea, antrenorul naționalei de rugby a Statelor Unite, neozeelandezul John Mitchell, spune că pentru partida cu România va avea la dispoziție cel mai experimentat lot.
''După partidele cu România și Tonga vrem să urcăm mai sus de locul 17 în topul mondial, acolo unde ne situăm acum. Pentru partida cu România vom folosi probabil cel mai experimentat lot. Vrem să performăm, să câștigăm meciurile, să vedem la treabă tinerii jucători talentați'', a spus Mitchell, potrivit site-ului Federației americane de profil.
Într-un prim meci-test, dar care nu a contat pentru clasamentul World Rugby, naționala SUA a pierdut pe teren propriu, cu 7-54, sâmbătă seara, în fața puternicei reprezentative Maori All Blacks. În ciuda scorului, americanii au demonstrat că beneficiază de o grămadă foarte puternică și de o linie de treisferturi care joacă în mare viteză, în partida de pe Toyota Stadium din Illinois ''vulturilor'' lipsindu-le mai mulți titulari care evoluează la cluburi din Anglia și Franța.
''Stejarii'' ocupă în prezent locul 16 în ierarhia mondială, pe locul 17 fiind americanii.
Cele două echipe s-au confruntat ultima dată în 2014, ''vulturii'' câștigând la București cu 27-17.
Următoarele două partide ale tricolorilor vor fi cu naționalele Canadei (locul 18 mondial), pe 19 noiembrie, și Uruguayului (locul 19 mondial), pe 26 noiembrie.