Rugby: RCM Timișoara – Știința Petroșani 116-0

RCM UV Timișoara a surclasat pe CS Știința Petroșani cu scorul de 116-0, marți, pe teren propriu, într-un meci din zona Transilvania a Cupei României la rugby.

RCM Timișoara învinsese formația din Petroșani cu 110-0 pe 1 octombrie, în prima confruntare din cadrul grupei zonale.

În clasamentul zonei Transilvania, RCM UV Timișoara ocupă primul loc, cu 14 puncte (3 jocuri), urmată de CSM Știința Baia Mare, 10 p (3 j), și CS Știința Petroșani, 0 p (4 j).

Ultimul meci va avea loc pe 11 octombrie, între CSM Știința Baia Mare și RCM UV Timișoara, fiind găzduit de stadionul ''Lascăr Ghineț'' din Baia Mare.