Rugby: Timișoara Saracens a câștigat Cupa României

Timișoara Saracens RCM-UVT a câștigat Cupa României la rugby, duminică seara, pe Stadionul ''Emil Alexandrescu'' din Iași, după ce a învins-o în finală pe CSA Steaua București cu scorul de 17-14 (11-5, 14-14), după prelungiri.
Bănățenii au reușit un eseu, prin Daniel Ianuș, și patru lovituri de pedeapsă prin Gabriel Conache, desemnat apoi omul meciului.
Saracens au avut și două eseuri anulate, jucătorii de pe Bega comițând de fiecare dată înainte.
Timișoara Saracens RCM-UVT a încheiat meciul în 14 jucători, după ce Dorin Lazăr a primit cartonașul roșu, al doilea galben fiind pentru proteste.
Pentru Saracens acesta este al doilea trofeu din actualul sezon, după ce a cucerit și Cupa Regelui.