Șah: Andrei Răducanu a câștigat Memorialul ”Victor Ciocâltea”

Andrei Răducanu, legitimat la Chindia Târgoviște, a câștigat ediția 2016 a Memorialului național de șah ''Victor Ciocâltea'', cu 7 puncte din 9 posibile, informează AGERPRES.
Pe locurile următoare s-au clasat Daniel Achirei (Tinerii Maeștri București) și Gabriel Miulescu (Master Mind București), fiecare cu 6,5 puncte.
La această competiție, programată pe durata a 9 runde, au fost prezenți 51 de jucători din București și alte mari orașe ale României.
Concursul a fost organizat de Asociația Sportivă RATB București, potrivit lui Gheorghe Candea, directorul turneului.
În anii precedenți, Memorialul ''Victor Ciocâltea'' avea o participare internațională, dar acum a avut loc în aceeași perioadă cu Openul Internațional de șah al României, găzduit de orașul Alba Iulia.
Victor Ciocâltea (1932-1983) a câștigat Campionatul Național în anii 1952, 1961, 1969, 1970, 1971, 1975 și 1979 și a reprezentat România la 11 Olimpiade de șah între 1956 și 1982.
A primit titlul de maestru internațional în 1957 și pe cel de mare maestru internațional în 1978.
Una dintre partidele sale memorabile este cea de la a XVI-a Olimpiadă de șah, de la Varna (Bulgaria), din 1962, în care l-a învins pe legendarul Bobby Fischer.
Victor Ciocâltea a decedat la masa de șah în timpul unei partide din cadrul unui turneu din Spania, iar, începând cu 1984, Asociația RATB organizează la București anual un turneu memorial în cinstea lui.