Șah: Vladislav Nevednici, pe locul 4 după 6 runde

Marele maestru român Vladislav Nevednici este pe locul 4 după șase runde, cu 5 puncte, la Festivalul internațional de șah Arad 2015, care se desfășoară până în 12 august, la Sala Sporturilor ''Victoria'' din Arad.
Lider în clasamentul provizoriu, cu 5,5 puncte, este marele maestru Tamas Banusz, din Ungaria. Concursul principal, open, are loc pe o durată de 9 runde.
Corina Peptan, campioana României la șah clasic, pentru anul 2015, este deocamdată pe locul 35, cu 4,5 puncte.
Alin Câmpeanu, președintele C. S. Șah Club Vados din Arad, a declarat redactorului AGERPRES: ''La această ediție participă aproximativ 250 de jucători din 16 țări. Sperăm să fie continuată tradiția din ultimii ani și să demonstrăm că suntem unul dintre cele mai importante turnee internaționale de șah din țară. Dorim o competiție în care putem să descoperim și noi talente pentru concursurile viitoare''.
Fondul de premiere este de 35.000 lei.
În afara turneului principal, au loc întreceri destinate juniorilor pe diferite categorii de vârstă, precum și pentru șahiștii veterani.