Scrimă: Floretista Maria Boldor şi spadasinul Mario Perşu, calificaţi pe tablourile principale la Mondiale

Maria Boldor s-a calificat pe tabloul principal al probei individuale feminine de floretă, în timp ce Mario Perşu a reuşit să acceadă pe tabloul principal la spadă masculin, marţi, la Campionatele Mondiale de scrimă de la Budapesta, informeazã AGERPRES.
Maria Boldor a ieşit din grupele preliminare cu două victorii, în primul tur preliminar a învins-o pe columbianca Tatiana Prieto, cu 15-6, după care a dispus cu 10-9 cu poloneza Martyna Synoradzka, potrivit site-ului Federaţiei Române de Scrimă. Vineri 19 iulie, în primul meci de pe tabloul principal, Maria Boldor o va întâlni pe rusoaica Ina Deriglazova, campioana olimpică en titre.
Mălina Călugareanu a obţinut trei victorii în grupă, apoi a eliminat-o în primul tur preliminar pe Irene Enright (Finlanda), cu 15-7, fiind întrecută de chinezoaica Yue Shi, cu 15-3, în al doilea tur preliminar.
Emilia Corbu a reuşit două victorii în grupă, dar a cedat în primul tur preliminar cu 9-15 în faţa Melissei Rebolledo (Mexic). Andreea Gheorghe, cu o singura victorie, nu a reuşit să treacă de faza grupelor.
La spadă, Mario Perşu, cu şase victorii în grupă, s-a calificat direct pe tabloul principal, unde îl va întâlni vineri 19 iulie pe cehul Jakub Jurka.
Ceilalţi trei spadasini români au trecut de faza grupelor, dar nu şi de tururile preliminare. Adrian Ciprian Szilagyi a pierdut cu 8-15 în faţa italianului Enrico Garozzo, medaliat cu bronz de la JO 2016, Andrei Timoce a fost învins de croatul Jakov Sola, cu 15-8, iar Adrian Dabija a fost eliminat de finlandezul Topias Tauriainen, cu 15-8.
România participă cu 23 de sportivi la Campionatele Mondiale de scrimă de la Budapesta, în perioada 15-23 iulie.