Simona Halep se menţine pe locul 2 WTA

Jucătoarea de tenis Simona Halep se menţine pe locul 2, cu 6.036 de puncte, în clasamentul WTA dat publicităţii luni, în timp ce Sorana Cîrstea a ieşit din Top 100 şi se află pe poziţia 102, cu 550 de puncte.

Halep participă în această săptămână la China Open, unde a acces în turul doi, în timp ce Cîrstea a fost eliminată în calificări la Beijing. Săptămâna trecută, Sorana Cîrstea ocupa locul 84.

Monica Niculescu, eliminată în primul tur la China Open, se menţine pe locul 41 WTA, cu 1.160 de puncte, în timp ce Irina-Camelia Begu a coborât de pe locul 59 pe 62, cu 918 puncte. Alexandra Dulgheru a coborât de pe locul 103 pe 106, cu 531 de puncte, iar Cristina-Andreea Mitu a urcat de pe 151 pe 150, cu 378 puncte.

În top 200 se mai află Alexandra Cadanţu, pe locul 198, cu 274 de puncte.

La dublu, cel mai bine clasată sportivă din România este Monica Niculescu, care se menţine pe locul 39, cu 1.940 de puncte. În top 100 se mai află Irina-Camelia Begu, care a coborât de pe 53 pe 57, cu 1.345 de puncte, şi Raluca-Ioana Olaru, în coborâre de pe 73 pe 75, cu 1.110 puncte.

Primele zece jucătoare din clasamentul WTA de simplu sunt următoarele:

1. Serena Williams (SUA) 9.430 puncte

2. Simona Halep (România) 6.036

3. Petra Kvitova (Cehia) 5.926

4. Maria Şarapova (Rusia) 5.680

5. Na Li (China) 5.270

6. Agnieszka Radwanska (Polonia) 5.035

7. Eugenie Bouchard (Canada) 4.793

8. Caroline Wozniacki (Danemarca) 4.455

9. Ana Ivanovici (Serbia) 4.180

10. Angelique Kerber (Germania) 4.050.