Steaua, învinsă clar acasă de Poli

Steaua Alexandrion București a fost învinsă de Poli Timișoara, cu scorul de 32-24 (15-13), luni seara, în Sala Sporturilor Apollo din Capitală, în ultima partidă din etapa a 21-a a Ligii Naționale de handbal masculin.
În clasament, pe primul loc se află HC Odorhei, cu 42 puncte (19 jocuri), urmată de HCM Minaru Baia Mare, 41 p (20 j), HCM Constanța, 36 p (19 j), CSM București, 34 p (19 j), Dinamo, 33 p (19 j), AHC Dunărea Călărași, 33 p (19 j), etc. Poli se află pe locul 10, cu 22 p (20 j), iar Steaua este pe 11, cu 18 p (19 j).