Știrile dimineții – 14 Noiembrie

"Am fost, sunt și voi fi sportivul care vă reprezintă, președintele care luptă pentru sportivi", a spus Leonard Doroftei, care a decis să continue în fruntea boxului românesc, potrivit unui comunicat. "La jumătatea mandatului meu de președinte al Federației am fost tentat să renunț, însă nu puteam face acest lucru înainte de a organiza 'Centura de Aur', turneu de tradiție al boxului românesc și chiar mondial, pe care l-am reluat anul trecut, după o întrerupere de patru ani.

Oricât de mare campion ai fi, ai mereu ceva nou de învățat. Eu am învățat în ring și ca președinte al Federației că nu poți să ieși din ring fără să fii convins că ai făcut tot ce ține de tine pentru a obține victoria", a afirmat Doroftei.

* Jucătoarea română de tenis Alexandra Dulgheru s-a calificat în semifinalele turneului ITF de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 75.000 de dolari, după ce a dispus, joi, de belgianca An-Sophie Mestach, cu 6-7 (5), 6-2, 7-6 (2). În penultimul act al competiției, Alexandra o va înfrunta pe rusoaica Vitalia Diacenko (N. 7).

* Tenismanul român Victor Hănescu s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului challenger de la Helsinki, dotat cu premii totale de 42.500 euro, după ce a dispus de germanul Matthias Bachinger cu 6-4, 6-3. Hănescu (33 ani, 124 ATP) îl va înfrunta pe estonianul Jugen Zopp.

* Tenismenii români Adrian Ungur și Marius Copil au fost învinși de sârbul Viktor Troicki (N. 5) la turneul challenger de la Brescia, dotat cu premii totale de 42.500 euro. Ungur a fost întrecut cu 6-1, 6-4, în runda inaugurală, și a primit doar 440 de euro, iar Copil a fost învins în optimi, cu 6-3, 6-4, alegându-se cu 730 euro și 8 puncte ATP.

Echipa Univ. Goldiș ICIM Arad a debutat cu dreptul în noua ediție a Ligii Europei Centrale la baschet feminin (CEWL), joi seara, printr-o victorie cu scorul de 73-59, în deplasare, cu formația austriacă Flying Foxes SVS Post Viena. Formația arădeană a câștigat și în sezonul trecut ambele partide cu Flying Foxes SVS Post, 73-61 la Viena și 77-61 la Arad. Următorul meci al echipei antrenate de portughezul Jose Araujo va avea loc pe 19 noiembrie, acasă, cu Piestanske Cajky.

* CSM București a fost învinsă în deplasare de formația rusă Uralocika-NTMK Ekaterinburg cu scorul de 3-1 (25-16, 17-25, 25-14, 25-16), joi, în prima manșă din turul al doilea preliminar al Cupei Challenge la volei feminin. Manșa secundă va avea loc pe 25 noiembrie, la Dobroești (jud. Ilfov).

* Știința Bacău, campioana țării la volei feminin, a pierdut joi, pe teren propriu, primul meci din cadrul grupelor Ligii Campionilor cu 0-3 (13-25, 16-25, 21-25) în fața formației Fenerbahce Istanbul, finalista ediției trecute a Cupei CEV.

* Calificarea la turneul final al Euro 2016 ar fi un vis pentru Roy Carroll, a declarat pentru site-ul UEFA portarul naționalei Irlandei de Nord înaintea meciului de vineri împotriva României, ce va avea loc la București, de la 21,45, în Grupa F a preliminariilor. "Calificarea la turneul final din Franța ar fi un vis devenit realitate", a afirmat veteranul de 37 de ani, titular incontestabil în naționala aflată pe primul loc în Grupa F, cu 9 puncte din tot atâtea posibile, două mai mult decât are România.

* Conducerea clubului rus de fotbal Kuban Krasnodar l-a demis pe antrenorul Viktor Goncearenko, căruia i-a reproșat lipsa de disciplină arătată de jucători, anunță Reuters. Goncearenko, în vârstă de 37 de ani, a preluat echipa în octombrie 2013, când l-a înlocuit pe românul Dorinel Munteanu. Potrivit presei din Rusia, tehnicianul român Dan Petrescu s-ar putea întoarce pe banca lui Kuban, pe care a antrenat-o între decembrie 2009 și august 2012, promovând-o în prima divizie.

* În ultimul meci al grupei B a Turneului Campionilor de tenis de la Londra, joi seara, al doilea favorit, elvețianul Roger Federer, i-a aplicat scoțianului Andy Murray un sec 6-0, 6-1, o corecție fără precedent la un asemenea nivel, calificându-se în semifinale. Din aceeași grupă s-a calificat în penultimul act primul reprezentant al Asiei prezent la acest turneu al primilor 8 jucători din lume ai momentului, japonezul Kei Nishikori.

* Meciul-test de rugby dintre echipele Italiei și Argentinei, programat sâmbătă la Genova, a fost anulat din cauza ploilor puternice care cad în nordul Italiei, a anunțat joi Federația italiană de specialitate. Valul de intemperii care a lovit de luni nordul Italiei s-a soldat cu o a cincea victimă joi, în timp ce inundațiile și alunecările de teren continuă să facă pagube de zeci de milioane de euro.