Suarez a calificat Barcelona în finala Campionatului Mondial al Cluburilor

FC Barcelona s-a impus, astăzi, în semifinalele Campionatului Mondial al Cluburilor, în fața chinezilor de la Guangzhou Evergrande, scor 3-0, grație hat-trick-ului reușit de uruguayanul Luis Suarez.
Catalanii s-au impus categoric în penultimul act al celebrei competiții, la Yokohama. Chinezii de la Guangzhou Evergrande nu au avut nicio șansă în fața campioanei Europei, iar trupa de pe „Camp Nou” a reușit să acceadă în finală, după cele trei goluri marcate de Suarez (în minutele 39, 50 şi 67 - din penalty). Astfel, atacantul din Uruguay a devenit primul fotbalist care a marcat trei goluri într-un meci de la Mondialul Cluburilor.
Fără star-ul Lionel Messi, jucător care se confruntă cu o colică renală, FC Barcelona va juca duminică finala Campionatului Mondial al Cluburilor, la Yokohama, împotriva celor de la River Plate (Argentina).