Tenis: Clasamentul WTA – Osaka, din nou numărul unu mondial; Halep rămâne pe 4, Andreescu a urcat pe 14

Japoneza Naomi Osaka este din nou pe primul loc în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), dat publicităţii luni, în timp ce românca Simona Halep se menţine pe patru, iar Bianca Andreescu, jucătoare canadiană de origine română a urcat pe 14 (salt de 13 locuri) după titlul cucerit duminică la Toronto, informeazã AGERPRES.
Osaka, sfertfinalistă la Toronto, a detronat-o pe australianca Ashleigh Barty, eliminată încă din turul al doilea la Rogers Cup. Nipona şi-a recuperat poziţia de lider, pierdută în luna iunie.
România are doar două jucătoare în top 100, în afară de Halep aflându-se şi Irina Begu, pe 91, după ce a urcat o poziţie faţă de săptămâna trecută.
La dublu sunt cinci românce în top 100, Raluca Olaru pe 35, Monica Niculescu pe 42, Irina Begu a coborât un loc şi e pe 58, Irina Bara a urcat o poziţie, pe 78, iar Mihaela Buzărnescu a urcat şi ea un loc, fiind pe 90.
În ierarhia WTA Race, pentru Turneul Campioanelor, Halep ocupă în continuare locul al doilea, după Barty, dar înaintea Karolinei Pliskova.
Clasamentul WTA la simplu
1 (2). Naomi Osaka (Japonia) 6.417 puncte
2 (1). Ashleigh Barty (Australia) 6.256
3 (3). Karolina Pliskova (Cehia) 6.185
4 (4). Simona Halep 5.223
5 (5). Kiki Bertens (Olanda) 5.120
6 (6). Petra Kvitova (Cehia) 4.780
7 (7). Elina Svitolina (Ucraina) 4.577
8 (10). Serena Williams (SUA) 3.995
9 (9). Arina Sabalenka (Belarus) 3.565
10 (8). Sloane Stephens (SUA) 3.189
.........................................................
14 (27). Bianca Andreescu (Canada) 2.837
91 (92). Irina-Camelia Begu 666
103 (94). Sorana Cîrstea 592
104 (101). Monica Niculescu 588
136 (127). Mihaela Buzărnescu 457
138 (140). Patricia Maria Ţig 454
141 (134). Ana Bogdan 442
179 (177). Elena-Gabriela Ruse 345
194 (192). Irina Bara 311
209 (210). Jaqueline Cristian 279
234 (242). Laura Ioana Paar 248
254 (220). Alexandra Cadanţu 231
...
Clasamentul WTA la dublu
1 (1). Barbora Strycova (Cehia) 8.500 puncte
2 (2). Kristina Mladenovic (Franţa) 8.040
3 (3). Timea Babos (Ungaria) 8.005
4 (4). Elise Mertens (Belgia) 6.190
5 (8). Katerina Siniakova (Cehia) 6.035
6 (5). Su-Wei Hsieh (Taiwan) 5.870
7 (12). Barbora Krejcikova (Cehia) 5.620
8 (9). Demi Schuurs (Olanda) 5.105
9 (6). Ashleigh Barty (Australia) 5.085
10 (9). Shuai Zhang (China) 5.025
.....................................................
35 (35). Raluca Olaru 1.850
42 (42). Monica Niculescu 1.727
58 (57). Irina-Camelia Begu 1.480
78 (79). Irina Bara 1.126
90 (91). Mihaela Buzărnescu 907
...
Clasamentul WTA Race la simplu
1 (1). Ashleigh Barty (Australia) 4.886 puncte
2 (2). Simona Halep 4.617
3 (3). Karolina Pliskova (Cehia) 4.356
4 (4). Petra Kvitova (Cehia) 3.765
5 (5). Kiki Bertens (Olanda) 3.505
6 (6). Naomi Osaka (Japonia) 3.346
7 (7). Belinda Bencic (Elveţia) 2.850
8 (13). Bianca Andreescu (Canada) 2.727
9 (12). Serena Williams (SUA) 2.635
10 (10). Elina Svitolina (Ucraina) 2.579
.............................................................
83 (81). Irina-Camelia Begu 538
93 (91). Sorana Cîrstea 485
94 (92). Monica Niculescu 485
102 (101). Patricia Maria Ţig 454
106 (113). Mihaela Buzărnescu 449
...