Tenis: Novak Djokovic – Victoria de la Madrid este foarte importantă pentru încrederea mea

Tenismanul sârb Novak Djokovic, care a câştigat pentru a treia oară turneul ATP Masters 1.000 de la Madrid, a declarat că victoria de la Caja Magica îi dă multă încredere înaintea turneelor de la Roma şi Roland Garros, relatează EFE, preluat de AGERPRES.
Liderul mondial l-a învins în finală cu 6-3, 6-4, pe grecul Stefanos Tsitsipas şi şi-a trecut în cont al treilea titlu, după cele din 2011 şi 2016.
''Victoria din acest turneu a fost foarte importantă pentru încrederea mea, deoarece după Openul Australiei nu am mai jucat la cel mai bun nivel, nici la Indian Wells şi nici la Monte Carlo. Aveam nevoie de un impuls suplimentar. La Roma şi la Roland Garros vreau să joc la cel mai bun nivel al meu. Am nevoie de o rezistenţă mai mare, fizică şi mentală'', a declarat Djokovic, care a ajuns la al 74-lea titlu din carieră.
Djokovic a apreciat că jucătorul grec nu s-a mai ridicat la nivelul din semifinale, unde l-a eliminat pe favoritul gazdelor, Rafael Nadal: ''Stefanos a făcut o partidă extraordinară contra lui Rafa şi de asta nu a mai jucat la fel de bine a doua zi. Am simţit mereu că sunt cu un pas înainte şi am dictat punctele. Am câştigat titlul fără să cedez vreun set şi mă simt mândru că am câştigat acest trofeu atât de important''.
Jucătorul sârb are ca obiectiv titlul de la Roland Garros, unde s-a impus în 2016, când a întrerupt hegemonia lui Rafa Nadal: ''Să câştig în faţa lui Rafa Nadal la Roland Garros va fi cea mai mare provocare, dar pentru asta trebuie să ajungem amândoi în finală. Rafa a pierdut acolo doar de trei ori şi ca de obicei va fi complicat''.