Tenis: Rafael Nadal, în sferturi la Madrid (ATP)

Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal (2 ATP, principal favorit) s-a calificat joi în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 2.614.465 euro, după ce s-a impus lejer în faţa australianului Alexei Popyrin (76 ATP), 6-3, 6-3, informeazã AGERPRES.
Spaniolul s-a impus după o oră şi 20 de minute de joc, el având însă un singur as (faţă de 8 ai australianului), dar nefăcând nicio dublă greşeală (trei făcute de Popyrin).
Nadal va juca în runda următoare cu învingătorul din partida care-i opune pe britanicul Daniel Evans (26 ATP) şi germanul Alexander Zverev (6 ATP, favorit nr. 5).
Sursa: www.agerpres.ro