Tenis: Simona Halep – În China totul este diferit, încerc să mă adaptez

Jucătoarea de tenis Simona Halep, a declarat, miercuri, pe Aeroportul Henri Coandă, la plecarea spre China, unde va participa la turneul de la Wuhan, că îi este mai greu să joace în Asia din cauza diferenţelor culturale şi că încearcă să se adapteze, informeazã AGERPRES.
Halep a precizat că din punct de vedere fizic este aptă sută la sută.
"Este o perioadă destul de importantă, chiar dacă este ultima parte a anului. Îmi doresc foarte mult să fac rezultate, pentru că în anii ce au trecut nu am fost la nivel maxim. Acum sunt destul de bine, sunt încrezătoare şi sper să îmi meargă bine. Este un pic mai diferit în China, mâncarea este diferită, aerul este diferit, cultura de acolo este diferită, aşa că încerc să mă adaptez cât se poate de bine şi să joc cât se poate de bine. Însă nu va fi uşor. Fizic sunt sută la sută, nu am niciun fel de problemă. Am avut nişte probleme la gleznă, de fapt la tendonul lui Ahile împreună cu glezna. Acum mă simt bine, am făcut recuperare, am făcut tratament, m-am antrenat în ultima săptămână şi mă simt bine", a afirmat Halep.
În ceea ce îl priveşte pe antrenorul Darren Cahill, Simona Halep a menţionat că australianul va face parte din echipa sa începând din sezonul viitor: "Am postat pe internet, va reveni din noul sezon, deci anul acesta nu este. Adică la turneele acestea, ce a mai rămas de jucat, nu este".
Simona Halep şi-a anunţat prezenţa la turneul care se va desfăşura în perioada 22-28 septembrie, de la Wuhan (China), dotat cu premii totale de 2.828.000 de dolari.