Tenis: Stefanos Tsitsipas a câştigat Turneul Campionilor

Tenismanul grec Stefanos Tsitsipas (21 ani) a câştigat, duminică seara, Turneul Campionilor de la Londra, Nitto ATP Finals, după ce l-a învins în finală pe austriacul Dominic Thiem, cu 6-7 (6), 6-2, 7-6 (4), informeazã AGERPRES.
Tsitsipas, cap de serie numărul şase, devine cel mai tânăr câştigător al trofeului, de la australianul Leyton Hewitt în 2001, grecul impunându-se anul trecut în ATP Next Gen, turneu care reuneşte cei mai buni jucători sub 21 de ani.
Stefanos Tsitsipas a arătat o maturitate surprinzătoare în finală şi de-a lungul turneului, la care a participat în premieră.
Finala a fost una foarte strânsă, Tsitsipas reuşind să se impună după două ore şi 35 de minute în faţa favoritului numărul cinci (26 ani).
Thiem, care a fost afectat de un virus în timpul săptămânii, a reuşit victorii contra elveţianului Roger Federer, sârbului Novak Djokovic şi germanului Alexander Zverev, deţinătorul trofeului, însă acestea i-au consumat rezervele de energie, fast confirmat şi de căderea din setul secund, în care grecul a avut o serie remarcabilă de patru ghemuri la rând (16-2 la puncte). În decisiv, Thiem a fost condus cu 3-1, dar a reuşit să revină şi să egaleze. Cei doi jucători au ajuns în tiebreak, Tsitsipas a condus cu 4-1, austriacul a revenit din nou şi a egalat, 4-4, dar apoi grecul a reuşit trei puncte la rând şi a câştigat.
Tsitsipas a reuşit cea mai frumoasă victorie a carierei, devenind al patrulea debutant care câştigă Turneul Campionilor, după Andy Murray (2016), Grigor Dimitrov (2017) şi Alexander Zverev (2018).
La dublu, titlul a revenit perechii franceze Pierre-Hugues Herbert/Nicolas Mahut, după 6-3, 6-4 în finala cu Raven Klaasen (Africa de Sud)/Michael Venus (Noua Zeelandă).
Herbert şi Mahut sunt a prima pereche franceză care câştigă Turneul Campionilor la dublu după Michael Llodra/Fabrice Santoro în 2005, la Shanghai. Herbert şi Mahut au jucat finala anul trecut.