VIDEO Fotbal: Duckadam a demisionat din funcţia de preşedinte onorific al clubului FCSB

Fostul portar Helmut Duckadam şi-a anunţat, duminică, demisia din funcţia de preşedinte onorific al clubului de fotbal FCSB, prin intermediul unei postări pe Instagram.
''A fost frumos! După multe ezitări, am hotărât azi, 14.06.2020, că este momentul să-mi înaintez demisia din cadrul SC Fotbal Club FCSB. Consider că este mai onorabil să-ţi înaintezi demisia, când simţi că nu mai eşti dorit, decât să aştepţi momentul când vei fi dat afară. Au fost momente dificile, dar şi foarte multe momente frumoase! A fost una dintre cele mai frumoase perioade din viaţa mea! Îi mulţumesc domnului Becali în numele familiei mele pentru tot ce a făcut pentru noi şi îl asigur că voi rămâne acelaşi om serios şi loial. Doresc mult succes echipei, şi-mi doresc, ca în acest an să câştige un trofeu!'', a scris Duckadam în reţeaua de socializare amintită, citat de AGERPRES.
De numele lui Duckadam (61 ani) se leagă cea mai mare performanţă a echipei Steaua, câştigarea Cupei Campionilor Europeni, în 1986, după o finală cu FC Barcelona (2-0), în care a apărat patru lovituri de la 11 metri.
Duckadam ocupa funcţia de preşedinte onorific al clubului (preşedinte de imagine) din 2010.
Sursa: www.agerpres.ro