VIDEO Fotbal: Ministrul Ionuţ Stroe avansează ideea reluării Ligii I între 15 şi 20 iunie

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, nu dorit să anunţe o dată certă la care ar putea reîncepe Liga I de fotbal, dar a avansat 'într-un cadru optimist' ideea conform căreia competiţia s-ar relua între 15 şi 20 iunie, astfel încât până la 20 iulie FRF să poată trimite la UEFA numele participantelor în cupele europene, informeazã AGERPRES.
"Nu vreau să risc să avansez o dată de începere a Ligii I tocmai pentru că depindem de lucruri pe care în momentul de faţă le cunoaştem mai puţin. Există nişte solicitări şi o sincronizare la nivel european pe care şi-o doreşte UEFA, astfel încât pe 20 iulie să finalizăm toate statele competiţiile, pentru a ne trimite reprezentantele în cupele europene. Luând în considerare faptul că sunt 4 săptămâni de antrenament, plus 4 de competiţii aţi putea avea un cadru optimist", a declarat Stroe.
Ministrul a precizat că după 15 mai va începe să analizeze regulile de începere a competiţiei: "Odată ce vor începe antrenamentele vom demara împreună cu Ministerul Sănătăţii lucrul asupra modului şi regulilor care să descrie şi faza de competiţii. Acum nu poate UEFA să condiţioneze un guvern în ceea ce priveşte datele de începere ale competiţiilor pentru că evoluţia pandemică diferă de la un stat la altul. Eu cred că până la data de 25 mai sau 1 iunie vom putea ştii dacă vom putea relua competiţiile celor care solicita acest lucru".
Ionuţ Stroe a afirmat că în cazul în care pe durata desfăşurării Ligii I mai mulţi fotbalişti s-ar infecta cu COVID-19, competiţia ar avea de suferit.
"Doamne fereşte să avem un focar, am văzut că există cazuri în Germania, în prima ligă din Turcia există cazuri de coronavirus. Problema este să nu avem un focar. În momentul în care vom avea la nivel de echipă, va fi un moment de maximă dificultate. Nu ştiu cum s-ar desfăşura un play-off cu patru echipe, nu cu şase", a mai spus Stroe.
Pentru reluarea antrenamentelor după 15 mai, echipele din Liga I vor fi nevoite să intre în cantonamente centralizate cu regim închis, aceleaşi condiţii fiind valabile şi după reluarea competiţiei. Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat că intenţionează să reia actuala ediţie a campionatului Ligii I în weekend-ul 13-14 iunie. 
Sursa: www.agerpres.ro