VIDEO Tenis: Rafael Nadal a câştigat pentru a 14-a oară turneul de la Roland Garros

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, numărul cinci mondial, a câştigat pentru a 14-a oară în cariera sa turneul de Mare Şlem de la Roland Garros, în finala căruia l-a învins duminică în trei seturi, 6-3, 6-3, 6-0, pe norvegianul Casper Ruud (nr.8), prezent în premieră în ultimul act al unei competiţii de o asemenea anvergură, informeazã AGERPRES.
Rămâi aproape de Radio Românul, pentru a afla interviuri importante, știri de ultimă oră, dar și informații de larg interes pentru comunitatea românească din Spania și din întreaga lume.
Radio Românul este: Aproape de Tine!
Ai aplicația Radio Românul pe telefon?
Pe Aplicația Radio Românul, ne poți asculta din orice loc din lume!
Descarcă Gratuit Aplicația Radio Românul pe Telefon:
Disponibilă în Google Play pe Android - descarcă AICI
Disponibilă în App Store pe iOS - descarcă AICI
La 36 de ani, împliniţi pe 3 iunie, Nadal şi-a trecut în palmares al 22-lea trofeu de Grand Slam din cariera sa (record absolut), distanţându-se astfel de marii săi rivali, sârbul Novak Djokovic şi elveţianul Roger Federer, ambii cu câte 20 de titluri majore.
Foto: (c) Yves Herman/REUTERS

În finala disputată duminică pe arena Philippe Chatrier de la Roland Garros, campionul iberic nu i-a lăsat nicio şansă adversarului său. Nadal a câştigat destul de uşor primul set (6-3), însă norvegianul a lăsat impresia că va fi capabil să reechilibreze partida în setului secund, în care a condus cu 3-1. Ruud (23 de ani) a cedat apoi cinci ghemuri consecutive, permiţându-i jucătorului iberic să-şi treacă în cont şi cel de-al doilea set, cu un scor identic (6-3).
Setul al treilea nu a avut practic istoric, Nadal fiind cel care a dominat ostilităţile de la un capăt la altul, impunându-se cu un sec 6-0 şi adjudecându-şi finala după 2 ore şi 18 minute de joc, sub privirile regelui Felipe al VI-lea al Spaniei, prezent în tribune.
Foto: (c) Benoit Tessier/REUTERS

Rafael Nadal şi Casper Ruud s-au înfruntat cu această ocazie pentru prima oară în circuitul profesionist, în condiţiile în care norvegianul nu a trecut niciodată de optimile de finală în Marele Şlem, până la actuala ediţie a turneului parizian. Integral pe www.agerpres.ro
SURSA: AGERPRES